Skip to main content
Internet Archive's 25th Anniversary Logo

Full text of "Cuvinte cu amandoua mainile (2010)"

See other formats


Cuvinte 

cu amândouă 

mâinile 



Interviuri realizate la nivel online de 
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 




I 







Teologie pentru azi 

Bucureşti 
2010' 



întregul proiect al acestei cărţi a pornit 
de la acest articol. . . 



Cartea interviu 



A 1 

îmi place să fac interviuri pe orice temă cu oricine. 

De aceea, dacă doriţi să facem un interviu, un al 
doilea, al treilea, al 4-lea interviu, pentru ca să iasă o carte 
de interviuri. . .le putem face, printre picături, prin email. . .cu 
oricine doreşte. 

Le strângem, le punem în carte, cărţi. . .şi sunt citite de 
către toţi. 

Dacă vă e greu să scrieţi. . .ne răspundeţi la întrebări în 
format audio sau video şi facem... un DVD, două, nouă, de 
interviuri. 

Eu întreb. . .dv. răspundeţi! 

Oricine doreşte: să ne anunţe si alături de emailul său, 

5 55 1 

un mic CV, ca să ştim cu cine vorbim. . . 

Cartea sau DVD-ul Teologie pentru azi de interviuri 
vor fi la nivel online şi se vor distribui gratuit. 

Aviz oricui doreşte! 



1 Articolul a fost publicat la nivel online pe data de 10 ianuarie 2010, la ora 20. 48. 



Prima reacţie... 



On 10/01/ 2010 at 9:43 PM Stârceanj Bogdan Sad: Editează ÎJ*^ 



O idee extraordinara Părinte! 

Itiritirir îvotes 



On 1 0/01 / 2010 at 9:43 PM Pr . Dori n Sad: Editează 

...da, însă nu sunt doritori... pentru extraordinar! 
###*# îVotes 



t'.'.'! 



Propuneri teme pentru interviuri 



Bogdan Ioan Stârceanu (starceanu@gmail.com), 10 
ianuarie 2010, 22. 30. 

Părinte Dorin, 

Vă propun, dacă doriţi, mai multe interviuri pe 
diferite teme, asupra cărora mă ocup momentan: 

1. Darwinismul: o paradigmă a societăţii 
postmoderne, fals sau adevăr? (temă care se vrea a se 
materializa într-o carte, o continuare sau reformulare a 
lucrării de licenţă); 

2. Alcătuirea reţelelor informatice: concepte 
fundamentale (cum e structurat internetul, elemente de 
routing-swiching, cum sunt structurate pachetele de 
informaţii în internet până la cele mai mici detalii); 

3. Specializarea sau ultraspecializarea versus 
vederea holistică a lumii din perspectiva Sfinţilor Părinţi 
(cum vedeau Sfinţii Părinţi - aici ne putem restrânge - 
raportul dintre specific şi general); 

4. De unde se începe programarea: noţiuni 
fundamentale; 

5. O vedere teologică asupra fizicii cuantice; 

6. O scurtă explicaţie asupra crizei economice 
actuale. 

Mulţumim! 
Bogdan Stârceanu. 



Acelaşi, la 22. 36, în aceeaşi seară: 

Părinte Dorin, 

Mă gândeam ca fiecare interviu să înceapă cu 
prezentarea surselor, ca apoi să se continue cu prezentarea 
generală şi apoi a detaliilor şi.. .celelalte. 

Bogdan Stârceanu 



Acelaşi, în aceeaşi seară, la ora 22. 54. 
Părinte Dorin, 

După cum am citit în propunerea dumneavoastră este 
necesară trimiterea unui CV. 

Vă trimit şi eu unul. Din păcate îl am doar în limba 
engleză. 

M-am mai gândit şi la alte teme, care sa pună în 
discuţie preocupări recente, cât şi competenţe câştigate 
personal de curând: 

1 . Utilizarea sistemelor Unix/Linux. 

2. Alternative educaţionale: învăţare rapidă, citire 
rapidă. 

Mă iertaţi! 
Bogdan Stârceanu 



10 ianuarie 2010, 23. 25. ..21 ianuarie 2010, 10. 43 
Cu Masterand Bogdan Ioan Stârceanu 

- Vă propun un interviu netematic, domnule Bogdan 
Stârceanu 2 ... pentru ca să nu fie obositor, dar care va îngloba, 
în mare, toate temele propuse de dumneavoastră. 

Şi aş începe cu întrebarea: De ce o societate 
tehnologizată, ca a noastră... e atât de agresivă şi nu e 
raţională, aşezată? De ce nu ştie să îsi găsească echilibrul? 

- Pentru că echilibrul e în interior iar, pentru mulţi 
dintre semenii noştri, în interior nu există nimic. 

Tehnica, mania de a fi la modă, are în substrat dorinţa 
de desăvârşire. Noi, oamenii, avem ceva ce ne poate deveni 
iad sau rai, dorinţa după desăvârşire. 

Eu cred, că în iad omul însetează după Dumnezeu, dar 
nu are de unde să se sature. 

Creşterea agresivităţii concomitent cu dezvoltarea 
tehnicii vine tocmai din neputinţa omului de a găsi 
împlinirea prin ea. Când există nebunie nu poate exista 
raţiune, nu poate exista echilibru. 

Echilibrul şi raţionalitatea/raţiunea nu pot fi 
autonome, ci doar în şi cu Dumnezeu. 

Asta este problema omului contemporan: nu poate 
înţelege că a fi autonom înseamnă a fi mort. Tehnica îi dă, 
ca un drog, aparenţa autonomicităţii, independenţei chiar şi 
faţă de el însuşi, mai ales faţă de el însuşi. 

în urma unui studiu recent al unor neurologi 
americani s-a ajuns la concluzia că omul în faţa 
televizorului, în timpul unui film, intră într-o fază de 
semihipnoză, adică o stare de virtualitate nocivă (mai ales în 
timpul unor filme). 

Dar să nu fiu înţeles greşit: tehnica nu este rea în sine, 
este doar o unealtă. Noi am devenit sclavii ei şi nu ştiu dacă 
printr-o decuplare bruscă lucrurile s-ar îmbunătăţii. Trebuie 
lucrat altfel. 

Studiile mele recente în domeniul tehnicii 
computerizate, mai ales în domeniul reţelisticii, m-a făcut să 



2 A se vedea blogul său: http://starceanub.wordpress.com/. 



înţeleg mai în amănunt raportul dintre tehnică şi suflet, în 
drumul omului spre mântuire. 

- Am văzut adesea în maşină o persoană... Ca. se 
doreşte a fi o persoană. ..Şi informaţia ar fi sufletul acestei 
maşini... Este o iluzie sau nu faptul că tehnica de proiectare a 
maşinilor tehnologice face din ele un fel de creier vz«...care 
vrea să ne ia locul? 

- Nu cred că maşina poate fi o persoană. In foarte 
multe manuale / cărţi de programare se începe cu 
următoarea expresie: „Calculatorul e tâmp". El nu ştie decât 
ceea ce îi dai tu să ştie, atâta tot. 

Putem spune că o maşină este o extensie a omului. Ea 
nu poate gândi de una singură, nu poate să facă lucrul ăsta. 
Un calculator, spre exemplu, face calcule după nişte 
algoritmi, pe care eu, omul, îi introduc în el. 

Există, tot în programare, aşa numitele expresii, care 
trasează linia unei propoziţii: dacă x este adevărat, atunci se 
se acţionează după un anumit pattern, dacă nu, îţi returnează 
eroare. 

Există o ramură a ştiinţei care se ocupă cu inteligenţa 
artificială. Inteligenţa artificiala nu are nimic în comun cu 
ceea ce noi înţelegem prin termenul de conştiinţă-persoană, 
chiar daca foloseşte un limbaj asemănător. 

Din păcate, Părinte, trăim într-un fel de iluzie a unui 
viitor irealizabil. Lucrul acesta este dedus din diferenţa 
existentă între realitatea imediată şi realitatea 
sintetizată! pixelizată. 

Fizica, atât cea clasică cât şi cea a particulelor, ne 
învaţă că totul este informaţie. Da, se pare că totul este 
informaţie. Dar... ceva lipseşte din această descriere: harul. 

- Şi de ce lipseşte harul lui Dumnezeu, slava Lui cea 
necreată, domnule Bogdan, dintr-o lume saturată de 
raţionalitate, de puctualitate, de acurateţe a informaţiilor, a 
detaliilor? 

Pentru că suntem prea informaţi sau 
inteligenţi... pentru viaţa cu Dumnezeu sau pentru că suntem 
prea afoni şi groşi la inimă pentru comuniune, pentru relaţia 
cu El? 



- O întrebare grea, Părinte! Contemporaneitatea 
noastră este un mod de-a fi paradoxal. Tocmai „inexistenţa" 
harului dumnezeiesc certifică prezenţa Lui. 

Mulţi dintre noi nu gândim şi nu simţim harul pentru 
că raţionăm liniar, în termeni simpli, de genul: fals sau 
adevărat. Nu gândim paradoxal. 

Teoria lui Karl Heisenberg este elocventă pentru om 
tocmai pentru că pune importanţă pe existenţa ca paradox. 

Raţionalitatea,punctualitatea, acurateţea informaţiilor, 
a detaliilor sunt frumoase dacă sunt gândite în plan vertical. 

Tinerii, oamenii de astăzi, sunt mai perspicace, mai 
inteligenţi din perspectiva concretului, dar invalizi din 
perspectiva holisticului. 

Ştim să raţionalizăm la centimă fiecare detaliu, dar nu 
mai ştim să să gândim plenar. Nu mai ştim să vedem 
pădurea de copaci. 

Ca Profesor de Religie am acest obicei de a le spune 
mereu copiilor că sunt veşnici, că noi toţi avem perspectiva 
veşniciei. 

Ce şansă! O veşnicie în faţă...E colosal! 

Ori un tânăr, care are o astfel de vedere în 
perspectivă, o perspectivă a veşniciei lui, este copleşit de 
bucurie şi recunoştiinţă faţă de El. 

Lumea este frumoasă în nefrumuseţea ei. Depinde din 
ce unghi o priveşti: plin de har sau gol de har. 

Eu cred că informarea nu mai are valenţele genuine 
pe care i le dă sensul, dacă noi nu gândim curat. Informaţia 
o vedem acum dintr-o perspectivă dualistă. Dacă ne e 
potrivnică o rejectăm, dacă e favorabilă „politicilor" gândirii 
noastre liniare, o acceptăm. Depinde în ce „echipă" ne 
găsim. 

In această perspectivă a fi în har înseamnă a avea 
puterea discernământului. Fericitul Sofronie vorbeşte 
foarte frumos de această vorbire în har, prin care se poate 
discerne informaţia. 

Mă gândesc, spre exemplu, la Sfântul Augustin 5 sau 
la Sfântul Ioan Damaschin 6 : câtă putere de discernământ, ce 
logică harică, în procesarea şi discernerea informaţiei. 



3 Wemer Karl Heisenberg: http://ro.wikipedia.org/wiki/Werner_Heisenberg. 

4 Saharov: http://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_%28Saharov%29. 

5 Sfântul Augustin al Hipponei: http://en.wikipedia.org/wiki/Augustine_of_Hippo. 

6 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Damaschin. 



Lucrul ăsta nu-1 mai găsim decât foarte rar azi, pentru 
că informaţia a devenit ceva, paradoxal, prea accesibil, prea 
uşor de obţinut. 

Trăim un alt paradox azi: cu cât informaţia creşte, cu 
atât puterea de receptare şi apreciere a ce e bun scade. 

Dacă librăriile sunt pline de cărţi, traduceri peste 
traduceri ar fi trebuit să vedem zeci de Stăniloae. Ori, din 
păcate, nu vedem acest lucru. 

Dacă mâine ar fi un cataclism, care ar pune shut down 
pe tot ce e electronic, oare ce s-ar întâmpla? 

Cred că omul nu ştie să aprecieze decât atunci când e 
lipsit. Acelaşi lucru se petrece şi în relaţia sa cu Dumnezeu. 

Când harul se retrage pentru o perioadă atunci e 
creşterea pentru om. 

- Să înţelegem că sunteţi mai mult pesimist sau mai 
mult optimist pentru viitorul nostru, ca neam şi al lumii în 
general? Cum credeţi că se va dezvolta lumea din punct de 
vedere religios, cultural, informaţional în următorul deceniu, 
pe care abia l-am inaugurat în acest 2010? 

Vom îndrăzi şi mai mult sau ne vom replia, ne vom 
întoarce la un mod de existentă ordonat, cu atenţie la 

5 7 5 

sănătatea noastră si la mediul ambiant? 

- Dacă privesc lumea din perspectiva a ceea ce văd şi 
trăiesc pot spune că sunt pesimist. Dacă o privesc din 
perspectiva a ceea ce a fost pot spune că sunt optimist. 

Prezentul este punctul dintre două laturi: trecut şi 
viitor. Prezentul este cel care hotărăşte viitorul şi certifică 
trecutul. în mare parte totul depinde de noi: cât de mult am 
învăţat din trecut şi cât ne dorim de la viitor. 

Societatea, lumea, în întregul ei tinde spre împletire. 
Pornită de la nivelul economic, spre exemplu, globalizarea, 
acaparează tot mai multe sfere cum ar fi: religiozitatea, 
relaţionarea socială, raportul între persoane şi chiar familia. 

Prezentul, din punctul de vedere al relaţionarii dintre 
persoane, stă sub semnul neomilitantismului de factor 
marxist 7 . 

Dacă în secolul al XlX-lea vorbeam de feminismul 
militant, la începutul secolului al XXI-lea vorbim de 
ecologism cu tente rasiste. 



1 Karl Marx: http://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx. 



Dacă tot în secolul al XlX-lea vorbeam de darwinism 
ca mişcare globalistă de regândire a paradigmelor gândirii 
umane, acum vorbim de sincretism religios ca soluţie la 
criza interioară a omului. 

Trăim, de fapt, într-un fel de reşapare a unor idei 
revolute, reformulate dar având acelaşi substrat. 

Foarte puţini dintre noi gândim lumea şi viitorul din 
perspectivă creştin-ortodoxă. Dacă tot o să răscolim gunoiul 
istoric în speranţa transformării lui în aur, viitorul o să fie 
sumbru. 

Prea multe replici, prea multă încrâncenare şi dorinţă 
de revanşă între noi şi prea puţin firesc, normal. 

Şi, ca să revin la întrebarea iniţială pusă de 
dumneavoastră, pot spune că viitorul stă sub semnul 
sincretismului pe latura religie - cultură şi globalismului pe 
latura economic - social. 

Dacă vorbim de dezvoltare economică cred că aceasta 
va merge umăr la umăr cu informatizarea accelerată a 
societăţii, chiar până în cele mai mici detalii, cu riscul 
afectării intimităţii individului. 

Felul în care noi, ca persoane, vom reacţiona la aceste 
evoluţii va fi interesant de analizat. 

Prezentul ne descoperă, din păcate, ceva grotesc. 
Individul se maşinizează, aruncându-se în virtual, iar 
societatea se polarizează chiar dacă tinde spre amestecarea 
forţată a contrariilor. 

Spre exemplu, în Franţa (reduta laicităţii de tip 
marxisto-darwinist), o mare parte din populaţia ţării se 
declară adeptă a islamului. 

Omul, când e gol, alege extremele. 

Ecologismul, spre exemplu, ne oferă o nouă faţetă a 
ceea ce înseamnă rasismul de tip verde. Devenită religie de 
jure în Anglia, ecologismul tinde în a vedea omul ca 
dăunător planetei, şi deci, nevoia de a fi exterminat sau 
constrâns într-un fel. 

In acest context rolul Ortodoxiei este esenţial. Ea 
trebuie să vină şi să arate lumii echilibrul în toate: adevărata 
ecologie, adevăratul raport între individ şi societate. 

Trebuie să revenim la matca normalităţii de tip 
creştin pentru a ne putea construi un viitor. 

Când spun asta nu mă gândesc la mase de oameni 
schimbate peste noapte. Nu, în niciun caz la asta! 



10 



Creştinismul propune persoanei, omului, ca fiinţă 
creată, să fie alta. îi propune lui John, Măriei, lui Jose, lui 
Michael etc. Nu propune sisteme pentru mulţimi, ci aduce 
soluţii reale unor oameni reali, tangibili şi fireşti. 

Cred că asta ar trebui să facem pentru viitorul nostru. 

- Adică cultivăm multe utopii, ideologii perisabile şi 
nu avem apentenţă pentru normalitate, pentru firescul nostru 
creational. 

Insă, cineva, ar putea să spună că vorbiţi numai la 
general şi deloc aplicat. Că bateţi câmpii cu generalul... şi 
nu spuneţi nimic despre cum ajutaţi lumea asta, la modul 
personal, ca să fie mai bună? 

Aşa că, domnule Bogdan, ce aţi făcut şi faceţi pentru 
ca lumea să fie mai bună? Ce veţi lăsa, la sfârşitul vieţii dv., 
în urmă? In mod concret... 

- Dacă aş face o comparaţie cu ce aţi realizat 
dumneavoastră şi nu numai, cel puţin la nivelul creaţiei 
online, pot spune, sincer..., că nu am făcut... nimic... 

Nu mă simt mândru de ce puteam face şi nu am făcut. 
Din cărţile pe care le-am început nu am terminat niciuna. 

Am început un blog , pe care îl mai ţin în viaţă doar 
datorită inerţiei. Fiind invitat de dumneavoastră la a mă 
asocia proiectului Teologie pentru azi 9 , am renunţat într-un 
mod care nu îmi face cinste. 

Sunt multe lucrurile pe care nu le-am făcut, dar cred 
că lucrurile sunt în schimbare. 

Acum sunt student la o a doua facultate 10 , secţia 

11 A 

Finanţe-Bănci . In plus de asta sunt cursant al Academiei 
Cisco :Cry stal Mind 12 , unde am terminat primele două 
module. 

Aşa cum v-am propus la început, temele pe care le 
abordez acum 13 încearcă să facă lumină în domenii de foarte 
mulţi cunoscute, dar puţin explorate în subsidiar. 



A se vedea: http://starceanub.wordpress.com/. 

9 Idem: http://bastrix.wordpress.com/. 

10 Prima: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Maşterul acesteia. 

11 Idem: http://www.artifex.org.ro/. 

12 Idem: http://www.crystalmind.ro/. 

13 Temele prezente la care lucrez sunt: „Darwinismul: o paradigmă a societăţii 
postmoderne, fals sau adevăr?", „O vedere teologică asupra fizicii cuantice", 
„Alternative educaţionale: învăţare rapidă, citire rapidă", „Reţeaua internet - o 
viziune fundamentală". 



11 



Legat de ce voi lăsa, la sfârşitul vieţii mele, concret, e 
un lucru la care mă gândesc de foarte multe ori. 

Am o familie, doi copii, bucurii pe care Dumnezeu mi 
le-a dăruit. Activez la o şcoală unde lucrez la câteva proiecte 
legate de învăţarea şi citirea accelerată 14 . 

Sunt multe lucruri de făcut pentru a încerca să 
schimbăm ceva în bucăţica în care activăm şi de asta sunt 
perfect conştient. 

De aceea încerc, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu 
reuşesc să finalizez ceea ce îmi propun. E un neajuns 
personal pe care doresc să-1 îndrept pe cât îmi este cu 
putinţă. 

- Iniţial mi-aţi vorbit despre proiectele dv., acum mi- 
ati reamintit câte ceva... De aceea cred, că în această 
secţiune, trebuie să vă acord prilejul de a vorbi despre un 
proiect al dv., în aşa fel încât să înţelegem de unde aţi 
plecat, ce aţi înţeles în timpul muncii de cercetare, ce 
importantă ar avea pentru noi proiectul dv. şi în ce îl 
încadraţi, în ce problematică mai largă. 

Puteţi vorbi despre toate, cât doriţi (nu mă opun 
acestui lucru), însă, mă gândeam, ca pentru început să 
vorbiţi despre unul, pe care să ni-1 dorim şi noi sau despre 
care să auzim lucruri, care să ne facă avizi de mai mult... 



- Proiectele de cercetare la care lucrez le pot împărţi 
în două secţiuni: proiecte imediate şi proiecte de lungă 
durată. 

Atât proiectele imediate la care lucrez cât şi cele de 
lungă durată se găsesc într-o interconexiune, adică nu sunt 
independente unele de altele. 

Cele pe care le-am pus la categoria „Proiecte de lungă 
durată" au în componenţa lor elemente de cercetare ce 
implică acumularea de competenţe noi, cum ar fi cele din 
domeniul fizicii şi matematicii, fapt care implică timp 
pentru a fi procesate. 

Dar, ca să nu mă lungesc vorba mai mult, pentru 
început, o să vă prezint, în câteva cuvinte, un prim proiect la 
care lucrez: Darwinismul: o paradigmă a societăţii 
postmoderne. Fals sau adevăr? 



14 Acest proiect s-a concretizat într-un curs gratuit la care au fost invitaţi toţi tinerii 
cu vârste mai mari de 1 1 ani. 



12 



M-aţi putea întreba: De ce această temă? 

Păi, în primul rând, mi-a atras atenţia actualitatea ei, 
încă din facultate, lucru concretizat în tema lucrării de 
licenţă. 

Un alt doilea lucru îl reprezintă baza ideologică cu 
care se operează aici, pentru a impune nişte idei într-o 
societate complet desacralizată. 

De aceea, o cercetare atentă şi onestă a subiectului, 
este necesară pentru a lămuri, măcar în parte, dezinformările 
şi mistificările prin care o simplă teorie ştiinţifică este 
impusă ca adevăr irefutabil. 

Pentru început voi enumera câteva din cărţile folosite 
ca bibliografie : 

1. Charles Darwin 16 , The Origin ofSpecies 17 

2. Michael A. Cremo and Richard L. Thompson, 

1 R 

Arheologia interzisă, Ed. MAR, 2005 . 

3. Barrow J., Tipler D., Principiul Antropic, Ed. 
Tehnică, 2001 19 . 

4. Ficeac, B, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, 



2004 20 . 



21 



5. Huntington, S., P. , Ciocnirea civilizaţiilor, Ed. 
Antet, 1998. 

Trăim într-o societate bazată, în primul rând, pe 
consum. întreg stabilimentul economic, ideologic, cultural şi 
social au la bază un principiu de netăgăduit: legea junglei. 

Există la nivel intelectual două concepţii cu privire la 
originea lumii: unul care spune că lumea este rezultatul 
întâmplării (teoria evoluţionistă şi avatarurile ei) şi teoria 
creaţionistă (mai nou teoria proiectului inteligent). 

Ce spun cele două teorii? 



15 Sunt mult mai multe surse bibliografice, aici doar am spicuit din ele, încercând să 
le aleg pe acelea, care au cea mai mare legătură cu temele pe care le voi trata. 

16 Charles Darwin: http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Darwin. 

17 Prezentă aici la nivel online: http://darwin- 
online.org.uk/EditorialIntroductions/Freeman_OntheOriginofi5pecies.html. 

18 A se vedea: 

http://www.librariaonline.ro/product_info.php?products_id=l 00101 83&view=&osC 
sid=c9soo7an5kod5mj6uaphl alfpO. 

19 Idem: http://www. tehnica.ro/detalii. asp?ID=160. 

20 Citată în bibliografia cursului său de Tehnică mediatică, de către regretatul Conf. 
Dr. George Pruteanu. A se vedea: http://www.pruteanu.ro/9ultima/univ-bibl.htm. 

21 Samuel Phillips Huntington: http://en.wikipedia.org/wiki/Samuel_P._Huntington. 



13 



Evoluţioniştii susţin originea şi starea actuală a lumii 
ca rezultat al selecţiei naturale, iar creaţioniştii propun 
argumentul finalităţii din natură. 

Selecţia naturală pe care o găsim la Darwin este 
văzută ca unica sursă a evoluţiei în Univers. Darwin vede 
evoluţia într-un sens cu totul mecanicist. 

El, de fapt, îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu „selecţia 
naturală". Lupta pentru supravieţuire este văzută ca un fel 
de impuls pentru evoluţie, ca singura sursă de perpetuare a 
vieţii pe pământ. 

Cu toate acestea există întrebări pe care evoluţioniştii 
evită să le aducă în discuţie: 

1 . Cum a apărut conştiinţa? 

2. Cum a apărut ideea de autoconservare prin 

99 

înmulţire ţinând cont de teoria sistemelor? 

3. Care este rolul informaţiei în acest angrenaj? 

Toate aceste idei legate de evoluţionism contrastează 
cu felul în care este promovată în mediul social, în mass- 
media, în mediul academic. 

In acest context se remarcă cei doi paleontologi: 
Michael Cremo şi Thompson, care au adus la lumină o 
mulţime de dovezi ce, pur şi simplu, bulversează lumea 
academică, când se vorbeşte de vechimea omului şi evoluţia 
lui după paradigma darwinistă. 

Urme de picior uman descoperite în 1979 într-un sit 
din Africa de Est, vechi de 3, 6 milioane de ani. 

Sau femurul ER 1481 de la Lake Turkana din Kenya, 
găsit în 1972, şi altele, arată că întregul stabiliment 
darwinist este şubred, sau, cel puţin, ridică mari semne de 
întrebare. 

Plecând de la aceste câteva argumente 23 de ordin 
ştiinţific, continui prin a prezenta evoluţia darwinismului, 
mai ales în secolul al XX-lea: legătura cu eugenia, rasismul 
şi noile curente ideologico-misticoide 24 cu tente 
sincretiste 25 . 



22 A se vedea: 
http://ro.wikipedia.Org/wiki/Teoria_general%C4%83_a_sistemelor#Aplica.C5.A3ii. 

23 Lucrarea prezintă, în detaliu, argumente din paleontologie, teoria sistemelor, 
biologie, chimie legate de acest subiect. 

24 Termenul îmi aparţine. 

25 Aici mă refer, în primul rând, la curentul ecologist, new-age etc. 



14 



După prezentarea argumentelor pro şi contra teoriei 
evoluţiei lui Darwin prezint poziţia Sfinţilor Părinţi cu 
privire la acest aspect 26 . 

Mă întreb mereu, urmărind subiectul, de ce atâta 
înverşunare cu privire la promovarea în mediile academice 
şi în societate a ideilor darwiniste, dacă ele au la bază doar 
ipoteze şi nu faptei 

Răspunsul la această întrebare cred că îl vedem în 
jurul nostru. In momentul în care paradigma existenţială este 
privită din perspectivă darwinistă totul se schimbă: relaţia 
între indivizi, relaţia cu statul, viziunea asupra persoanei şi 
rolul ei în societate. 

97 

Când Dawkins vorbeşte de moralitate excluzându-1 
pe Dumnezeu el relativizează totul, absolut totul, mai puţin 
darwinismul. 

Consecinţele schimbării de paradigmă asupra 
existenţei este colosal, iar persoana riscă să fie anihilată de 

28 

vector . 

în concluzie lucrarea se vrea o atenţionare asupra 
pericolului superficialităţii de dragul academismului strict, 
fără echivalent în realitate. 

Când îl citeşti pe Darwin spunând că pe întreg 
cuprinsul lumii „orice variaţie, până la cea mai mică" are un 
efect asupra fiecărei fiinţe, te întrebi, dacă nu cumva a bătut 
câmpii. 

Vederea simplistă, limitată doar la câteva concepte a 
unor lucruri ce, de cele mai multe ori, depăşesc orice 
imaginaţie legată de complexitate, din partea unor oameni 
erudiţi, te pune pe gânduri la modul serios. 

Asta se vrea a fi lucrarea: o stârnire a curiozităţii de a 
te documenta înainte de a fabrica etichete. 

- Şi, dacă e să continuăm discuţia pe această temă, 
nuanţată de către dv., domnule Bogdan, şi am demonta 
teoria evoluţionistă, care e regină (aşa ştiu eu... nu ştiu cum e 
acum) în manualele şcolare româneşti de Zoologie, 
Botanică, Biologie, Geografie şi Istorie, ce putem să 
spunem, în mod punctual, din perspectivă ortodoxă, despre 



26 Tema va fi doar retuşată, ţinând cont că ea a fost foarte bine tratată în lucrarea de 
licenţă. 

27 Dawkins, The God Delusion, 2006. A se vedea: 
http://en.wikipedia.org/wiki/The_God_Delusion. 

Termenul după care sunt definite, în termeni medicali, fiinţele. 



15 



vechimea pământului, a omului, despre modul cum s-au 
produs diverse schimbări ale climei etc? 

- Mai sus 29 , în interviul nostru, vorbeam de raportul, 
văzut liniar, între specific şi holistic. Mediul academic 
actual este acaparat de ştiinţele exacte (matematică, fizică, 
biologie etc.) în detrimentul celor umaniste. 

Asta înseamnă că viziunea omului faţă de el însuşi şi 
faţă de mediul în care trăieşte nu are valabilitate decât, dacă 
e despicată în zece, tăiată, pusă în laborator şi disecată pe 
fărâme. 

Realitatea nu este valabilă dacă nu este gândită astfel. 
Din această perspectivă darwinismul s-a potrivit şi se 
potriveşte ca o mănuşă unei astfel de viziuni sau, chiar 
îndrăznesc să spun, tipul ăsta de percepţie izvorăşte dintr-o 
astfel de viziune asupra vieţii. 

Un alt lucru îl reprezintă specializarea, 
ultraspecializarea în defavoarea holisticului, a felului de a 
vedea universul într-un mod integrator. 

Chiar dacă fizica modernă încearcă să îşi aroge titlul 
de „regină a ştiinţelor", are o invaliditate ascunsă, dar reală: 
aparatul de măsurat, interfaţa . 

Realitatea este validată ştiinţific doar dacă aparatul dă 
ok-ul. Dacă o realitate nu există din perspectiva aparatului 
atunci este ignorată cu desăvârşire. 

Ori asta nu înţeleg cei din „nucleul dur" al 
darwinismului, că realitatea văzută prin proprii ochi e cu 
mult mai coerentă decât cea văzută prin ochii aparatelor, 

ii 

chiar dacă nu este exactă . 

Descoperirile lui Cremo si Thompson, printre altele, 
încearcă să demonstreze şi faptul că: ori aparatele de datat 
cu carbon dau erori grave ori lumea e cu mult mai tânără 
decât se presupune 33 . 

Un alt lucru revoltător îl reprezintă obscurantismul şi 
fanatismul „oamenilor de ştiinţă", atunci când vine vorba de 
luarea în calcul a metodologiilor de datare statutate de-a 
lungul timpului în mediul academic. 



29 A se vedea pagina 3. 

30 LHC vă spune ceva? A se vedea: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Large_Hadron_Collider. 

31 în programare există o diferenţă colosală între precis şi exact. 

32 Aici am în vedere datările contradictorii cu privire la diferite artefacte descoperite 
de-a lungul timpului. 

33 Adică zecile şi miile de milioane de ani nu au existat niciodată. 



16 



Când un om de ştiinţă are o altă opinie cu privire la 



acest subiect este ostracizat 34 , chiar îndepărtat din mediul 
academic 35 . 

Când o societate cum e cea modernă se susţine pe 
darwinism, îşi ia principiile din el, atunci e logic faptul, ca 
în jurul ei să existe o armată de fanatici. 

Darwinismul nu mai este demult o teorie ştiinţifică, ci 
o ideologie, chiar o religie. 

Acum să revin, în mod exact, asupra întrebării 
dumneavoatră. 

Perspectiva ortodoxă asupra originii lumii şi a 
evoluţiei ei este cu totul diferită decât ceea ce se înţelege în 
occidentul protestant. 

Din păcate, viziunea ştiinţifică creştină este 
confundată cu viziunea protestantă şi neoprotestantă cu 
privire la lume. 

Vocea Ortodoxiei 36 din acest punct de vedere nu prea 
este auzită. încercările contemporanilor noştri de a realiza 
un dialog cu ştiinţa s-au rezumat numai la epistemologii, 
mai exact, reverenţe şi atât. Nu s-a mers înfundai, în adânc. 

De aceea vocea creştinismului este confundată cu 
vocea protestantismului. Când fizicianul, biologul vorbeşte 
despre opinia creştină creaţionistă cu privire la originile 
lumii are în vedere numai şi numai viziunea protestantă. 

Dar ce spune viziunea protestantă? 

Păi, protestantismul vede lumea din perspectiva 
extremelor, nu are în vedere ideea de mişcare, pe care o 
găsim la Sfinţii Părinţi, lucru de altfel preponderant în 
teologia noastră, ortodoxă. 

Ortodoxia, prin învăţătura despre energiile necreate, 
impinge viziunea asupra creaţiei, a lumii dincolo de limitele 
dialecticii aristotelico-platoniciene şi ne ancorează într-o 
altă realitate, total deschisă. 



34 Nu ştiu dacă ştiaţi acest amănunt dar lui Nicolae Paulescu nu i-a fost acordat 
Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei, pentru simplul fapt că nu a îmbrăţişat 
ideile lui Darwin cu privire la originea lumii şi a omului. In sprijinul acestei idei 
aduc numeroasele articole din vremea respectivă, semnate de el, în care demontează, 
pas cu pas, ideile lui Darwin. Despre savantul român amintit a se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu. 

A se vedea acest documentar făcut de către doi evrei: 
http://video.google.com/videoplay?docid=-7404496760929224986#. 
36 Aici trebuie remarcată vocea Fericitului Serafim Rose şi nu numai, care merge 
dincolo de tatonări şi pune punctul pe i. Ignorarea lui de câtre mediul academic este 
evidentă: vorbesc limbi diferite. 



17 



Viziunea omului de ştiinţă ortodox nu este 
egocentric legată doar de propriul succes, ci vede realizarea 
doar ca un rezultat al împreună lucrării cu Dumnezeu. 

Pentru omul de ştiinţă ortodox universul este plin de 
posibilităţi, cunoaşterea este infinită, pentru că relaţia lui cu 
Dumnezeu este reală şi personală. 

Din păcate, astăzi, ortodoxia este văzută trunchiat în 
acest dialog ştiinţă-religie. 

Un om de ştiinţă, într-un dialog, îmi făcea o 
comparaţie cel puţin comică referitoare la Darwin, 
darwinism şi darwinist. 

Un om de ştiinţă susţinător fervent al darwinismului 
poate fi comparat cu un neoprotestant, care vine să te 
convingă cu citate din „Originea speciilor". 

La nivelul dialogului de tipul acesta, liniar, atavic, se 
rezumă şi discuţia pe marginea predării evoluţionismului 
sau al Religiei în şcoală. 

Dacă aş încerca să fac o imagine darwinismului în 
secolul al XXI-lea l-aş compara cu un elefant cu picioare de 
lăcustă . 

Punctului slab stă chiar în existenţa morţii. Din 
punctul de vedere mecanicist al teoriei evoluţiei lui Darwin 
moartea e „călcâiul lui Ahile" 39 . 



37 Citeam undeva, parcă într-o carte a lui Olivier Clement, că fizicienii români din 
anii '40 practicau rugăciunea inimii în efortul lor de desluşire a mecanismelor lumii. 

38 Ca în pictura lui Dali. 

39 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ahile. 



18 



On 1 1/01/2010 at 3M AM Răzvan Sa*J: Editează 

Eu as fi doritor, dar nu cred ca dumneavoastră ati fi 

doritor sa inter vievati pe cineva cu vederi diferite. 

Adică un băiat care. se îndrăgosteşte, tot de un băiat Dace 
acceptaţi ide ea, va stau la dispoziţie. Si trimit si CV. 

Cu respect, 
Raz van. 

itiritlrir i votes 



On 1 1/01/2010 at 6:16 AM Pr. Dorin Safd: Editează 

De ce nu, domnule Răzvan? 
Aştept CV- ui dv. şi facem interviul! 

ififirifif ivotes 



. r „* 



19 



13 ianuarie 2010, 6. 26... 18 ianuarie 2010, ora 17. 47 



Cu D-l Răzvan , student la Jurnalism 



- Vă mulţumesc frumos, domnule Răzvan, că ati 
acceptat invitaţia acestui dialog... şi mă bucur că CV-ul dv., 
la cei 21 de ani pe care îi aveţi, începe să se contureze ca 
unul foarte atrăgător. 

Şi, în special, mi-a atras atenţia faptul, că v-aţi 
integrat, atât în munca de voluntariat dar şi în cea de 
publicitar. 

Voluntariatul presupune buna dispoziţie spre ajutor, 
accente umanitare, pe când publicitarea presupune bani, 
strângerea de capital, care e antagonică cu latura dv. 
umană... 

E corect sau dv. vedeţi altfel lucrurile? 

- în primul rând, nu consider că banii sunt buni sau 
răi. Ei sunt doar un mijloc, nimic mai mult şi depinde de 
fiecare dintre noi cum îi utilizăm. 

Cineva poate folosi banii pentru a-şi face un rost, 
pentru a trăi decent, pentru a-i ajută pe cei mai puţin 
norocoşi sau neînţeleşi de restul lumii sau, bineînţeles, 
pentru a face rău. 

M-am implicat în munca de voluntar pentru că ştiu 
prin ce am trecut, când mi-am dat seamă că sunt gay. 

îmi aduc foarte bine aminte cum e să dormi pe la 
prieteni, să fii considerat nebun sau să rişti să fii dezmoştenit 
de propria ta familie. 

îmi aduc aminte umilinţa şi certurile, îmi aduc aminte 
suferinţa mea şi a părinţilor mei, toate acestea pentru că se 
întâmplase să mă atragă băieţii şi nu fetele. 

E greu pentru un adolescent de 1 6 ani să înţeleagă de 
ce este respins şi etichetat, judecat înainte de a-1 cunoaşte. 

Aşa că am vrut ca alţi tineri să aibă pe cineva cu care 
să vorbească în momentele lor grele, pe cineva de vârsta lor, 
care să ştie prin ce trec. 

De aceea m-am dus la o asociaţie care luptă pentru 
drepturile băieţilor, care sunt atraşi de băieţi şi m-am înscris 
ca voluntar. în sfârşit simţeam că eram acceptat aşa cum 



40 Nu redăm numele în întregime, pentru că convorbitorul nostru ne-a cerut acest 
lucru. însă am primit un CV integral din partea sa. 



20 



sunt şi că făceam parte dintr-o echipă, unde nimeni nu se 
uită ciudat la mine. 

Aş vrea ca şi lumea să înţeleagă, odată pentru 
totdeauna, că nu suntem Noi împotrivă Lor. Ci suntem noi 
printre ei. Adică suntem o parte a societăţii, chiar dacă 
mulţi dintre noi încă se ascund. 

Nu e normal să fii forţat să duci o viaţă dublă. Iar 
minciuna cred că este un păcat mai mare decât a trăi o viaţă 
decentă, alături de persoana iubită. 

Am avut norocul să învăţ într-un liceu care a pus 
accentul pe latura practică, nu doar pe acumularea de 
cunoştinţe. 

Astfel, împreună cu câţiva colegi de clasă, am fost 
repartizaţi să facem parte dintr-un proiect pilot, şi să ajutăm 
copii de clasă a VUI-a cu dizabilităţi vizuale, pentru ca să 
înveţe limba engleză (noi fiind studenţi într-un liceu 
bilingv). 

Dacă, la început, eu şi colegii mei am fost puţin luaţi 
prin surprindere de modul cum arătau aceşti copii, pe urmă 
am realizat că sunt la fel de inteligenţi ca şi noi, numai că nu 
au întotdeauna mijloacele necesare pentru a se realiza cum 
trebuie. 

Munca în publicitate mă pasionează foarte mult şi nu 
văd publicitatea ca pe ceva malefic. 

Pe de-o parte, poate să încurajeze consumul exagerat, 
însă sunt atâtea lucruri bune pe care publicitatea (sau 
promovarea) le îndeplineşte pentru noi: protejează piaţa 
liberă de monopol, prin încurajarea liberei concurente. 

Monopolul ar însemna ca un singur producător să 
vândă produsele la ce preţ vrea el. 

Publicitatea ne ţine informaţi cu privire la tot ceea ce 
există pe piaţă. Oferă libertatea de alegere şi scade preţul 
produselor: o consecinţă directă a concurenţei. 

Tot publicitatea ţine întregul sistem al pieţei în 
funcţiune: bunurile sunt produse continuu şi înlocuite rapid, 
dând de lucru milioanelor de oameni. 

Nu în ultimul rând, publicitatea vine pentru a 
îndeplini o nevoie: acum 100 de ani oamenii nu aveau 
telefon mobil, dar simţeau nevoia să se afle în permanent 
contact cu cei dragi: dacă aveau un examen sau dacă se 
întâmpla ceva grav sau neprevăzut în viaţa lor. 



21 



Telefonul mobil nu a făcut decât să satisfacă această 
nevoie, ea nefiind inventată pentru a vinde produsul, ci doar 
fiind satisfăcută de procesul de marketing. 

însă, după părerea mea, cel mai important lucru pe 
care îl face publicitatea este următorul: scade foarte mult 
durata de timp între care un produs este considerat „de lux", 
pentru ca, mai apoi, să devină unul „popular". 

Internetul a fost, la început, produs de lux dar, în scurt 
timp, a devenit folosit de către toţi oamenii... asta, mai ales, 
datorită publicităţii. 

în concluzie, nu cred că există un antagonism între 
strângerea de capital şi latura umană. Oamenii, 
întotdeauna, tind spre mai bine, mai mult, mai repede... 

Asta se vede cu ochiul liber în ziua de azi. Cred că 
totul este în regulă atât timp cât nu laşi goana după bani să 
te absoarbă, şi vezi banii ca un simplu mijloc, nu ca pe un 
scop în sine. 

- Viaţa v-a făcut (am înţeles din plin) să fiţi atent, 
sensibil la lipsa de împlinire interioară a altora, la dramele 
lor, fapt pentru care aţi făcut muncă de voluntariat... iar 
domeniul publicitar vă captează atenţia tocmai prin 
dinamismul său, prin modul în care reglează sistemul social, 
în ambele simţindu-vă, din plin, folositor, la modul real. 

Iar raportarea dv. la bani, nu ca la un scop, ci ca la un 
mijloc, vă face să fiţi capabil de dialog cu oamenii, pentru 
că... credeţi în oameni! 

Cum de nu v-aţi pierdut încrederea în oameni, dacă, 
majoritatea, judecându-vă din punctul de vedere al opţiunii 
dv. sexuale, v-au traumatizat? Ce v-a făcut să depăşiţi şocul 
de început? 

Probabil vă referiţi la ACCEPT 41 ...când vorbiţi de 
afilierea la o organizaţie gay bucureşteană... 

- A contat foarte mult faptul că atunci, când am 
trecut prin momente grele, am fost susţinut moral de nişte 
oameni cum rar întâlneşti: începând cu susţinerea directoarei 
liceului unde am învăţat (doamnă Buciu), o persoană 
deschisă, îndrăzneaţă şi iubitoare, care a ştiut să se apropie 
de părinţii mei, continuând cu colegii de clasă din liceu şi cu 
partenerul meu la vremea respectivă, dar şi prietenii de la 
A CCEPT (psihologul, voluntarii, recepţioneră)... 



41 A se vedea saitul organizaţiei: http://accept-romania.ro/. 



22 



Toţi au făcut în aşa fel încât să trec mai uşor peste 
evenimentele neplăcute din familie şi societate, peste ură 
celor puţini, care chiar nu înţelegeau despre ce e vorba. 

Chiar dacă existau oameni care nu înţelegeau cum e 
să fii în locul meu, şi pe lângă asta aruncau cu vorbe urâte 
sau chiar erau violenţi, totuşi au fost destui cei care şi-au dat 
seamă că, şi dacă nu eşti de accord cu cineva, asta nu îţi da 
dreptul să îl faci să se simtă prost. 

Dar am observat că întotdeauna dacă explici 
oamenilor cu calm, cel puţin nu te vor mai uri fără motiv. 

Măcar dacă tot te urăsc, să o facă cu un motiv, nu 
pentru că.. .„aşa fac toţi". 

Nu ştiu dacă a fi gay a fost o opţiune pentru mine. 

Dumneavoastră când aţi ales să fiţi normal, adică 
heterosexuall 

Dumneavoastră aţi alege conştient să fiţi ţinta bătăilor 
de joc, a urii societăţii sau să trăiţi întotdeauna cu teama de a 
fi lovit, când ieşiţi cu persoana dragă pe stradă? Aţi alege să 
nu aveţi drepturi egale şi aţi alege să fiţi înjurat pe toate 
drumurile? 

Lumea medicală încă dezbate asupra acestui subiect: 
dacă ne alegem singuri orientarea sexuală sau nu. 

Ceea ce ştiu este că eu, personal, niciodată nu mi-am 
pus problema în acest fel. M-am luat aşa cum sunt şi dacă 
am simţit că sunt atras de cineva de acelaşi sex, nu mi-am 
pus problema cum să îmi reprim ce simţeam, ci cum să îi 
arăt celui de lângă mine, că ţin la el, cum să fac relaţia să 
meargă în ciuda obstacolelor. 

Nu mi-am pierdut încrederea în oameni pentru că, în 
cele din urmă, am fost înţeles şi acceptat. Nu a fost uşor, dar 
în final majoritatea celor care m-au cunoscut au realizat că 
sunt mai multe lucrurile care ne apropie, decât cele care ne 
despart. 

Cu toţii am fost răniţi în dragoste, într-un fel sau 
altul, cu toţii aveam nevoie de bani de buzunar mai mulţi, cu 
toţii ne gândeam să plecăm din ţara, cu toţii ne gândeam ce 
vom face la BAC, cu toţii mergeam în tabere şi la concerte. 

Eram în aceeaşi barcă. ..cum s-ar spune. 

- Domnule Răzvan, niciodată nu am avut problema 
precizării sexualităţii mele, aşa că nu am avut pentru ce 
opto...născându-mă de sex masculin... 



23 



Şi, mai înainte ca să acceptaţi dialogul cu mine, mai 
mult ca sigur (pentru că de aceea vă îndoiaţi că am să accept 
dialogul cu dv.), aţi înţeles, din cele editate de către noi la 
nivel online, că nu încurajez nicidecum „sexualităţile 
alternative", ci, pentru noi, sexualitatea e o problemă intimă, 
o chestiune de pudoare, a cuplului căsătorit (bărbat şi 
femeie), de care cuplul trebuie să fie responsabil. 

Insă, deşi suntem pe poziţii ireconciliabile în 
problema căsătoriei şi a trăirii sexualităţii proprii, asta nu 
mă face să nu dialoghez cu dv. extrem de deschis, de 
natural, după cum vedeţi că fac acest lucru. 

Dar noţiunea de acceptare de sub sigla ACCEPT e o 
acceptare undimensională: pentru că dv. acceptaţi pe cei 
care adoptă o sexualitate deviantă...şi nu şi pe cei normali. 

Dialogul nostru, de acum, e o acceptare reală (eu aşa 
îl simt) a alterităţii celuilalt, a alegerii celuilalt, pentru că eu 
nu vreau să vă conving de nimic. ..cum, probabil, sper că nici 
dv. 

Iar dacă acceptăm să nu facem convertiri 
reciproce... tocmai atunci acceptăm să trăim, din punct de 
vedere social, corect. 

Eu cred că paradele anuale ale alterităţii de la 
Bucureşti şi de aiurea sunt numai pro devianţă...şi nu şi pro 
familie. 

Dumneavoastră şi cu mine ne trăim libertatea, pe care 
ne-am ales-o, numai dacă libertatea noastră. ..nu 
stinghereşte libertatea altora... pentru că atunci ajungem în 
sfera discriminării şi a huliganismului. 

Şi acum vine întrebarea mea pentru dv.: cât este 
nevoie de afirmare a identităţii personale (prin prisma 
alegerii dv. sexuale) şi cât este exagerare de prost gust în 
parada anuală, care începe de la baza Dealului Patriarhiei 
Române? 

- Mă aşteptam să conduceţi discuţia către parada gay 
deşi, prin primul răspuns, am lăsat trei căi libere de discuţie: 
a fi gay, a ajuta pe cei aflaţi în nevoie şi a face parte din 
lumea publicităţii/media... 

Aş fi fost mai interesat să vorbesc despre publicitate, 
media, voluntariat sau orice altă problemă cu 
dumneavoastră, pentru a fi perceput aşa cum sunt: ca un om 
complex, cu o groază de alte interese, în afară de cel sexual. 



24 



Cu toate astea nu eu aleg întrebările care îmi sunt 
puse şi voi continua să răspund. 

Eu nu sunt reprezentantul Accept şi vă pot spune doar 
cum am văzut eu aceste probleme. 

în primul rând nimeni nu este obligat sau manipulat 
să se ducă la Accept. Eu mi-am dat seama că sunt gay, abia 
apoi am căutat pe internet informaţii, m-am bucurat că 
există cineva (chiar şi o instituţie) care se gândeşte la mine, 
şi m-am dus să îi cunosc. 

Ce-am aflat? 

Marea majoritate a celor care lucrează la Accept o fac 
ca voluntari, îşi donează gratuit timpul şi priceperea în 
primul rând pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în 
comunitatea gay. La fel am făcut şi eu. 

Rata de HIV/SIDA în România este de sub 1% în 
rândul comunităţii gay, iar principala cale de transmitere a 
virusului este prin contact sexual normal, neprotejat. 

Cei 11.000 de bolnavi de HIV/SIDA în România au 
fost infectaţi de regimul communist, prin transfuzii de sânge 
infectat, netestat. Au fost afectaţi mai ales copii din 
orfelinate. 

Faptul că noi, ca şi comunitate, suntem sănătoşi îl 
datorăm în mare parte instituţiilor care ne apără interesele: 
Accept, PSf 2 ,ARAS* 3 . 

Aceştia împart prezervative, în mod gratuit, în 
locurile frecventate de gay, discută cu cei deja infectaţi să 
facă sex protejat şi să aibă un singur partener, organizează 
discuţii si informări. 

în ziua de azi orice gay român din oraşele mari ştie 
care sunt bolile cu transmitere sexuală şi cum să se apere de 
ele. Orice bisexual ştie ce e aceea o sarcină nedorită si cum 
să evite avortul, etc. 

Accept şi partenerii săi din ţară mai organizează 
tabere, cercuri de discuţii şi activităţi sociale pentru tinerii 
din toată tara, nu doar din Bucureşti. 

Este vorba de acei tineri majori, care au o identitate 
clară şi vin de bună voie la Accept pentru a sta de vorbă cu 
alţii ca ei si care se bucură de aceste tabere, de cercuri de 

5 3 1 

teatru, competiţii şi activităţi sociale. 



42 A se vedea: http://www.psi.ro/. 

43 Idem: http://www.arasnet.ro/. 



25 



Poate vă întrebaţi de ce spun mereu „tineri". Pentru că 
generaţia gay din România, care are curajul să afirme: „da, 
suntem băieţi şi ne plac băieţii" este tânără (18-30 de ani). 

Homosexualii de peste 30 de ani nu intră în discuţie, 
pentru că ei nu se consideră gay, sunt căsătoriţi, au chiar 
copii mulţi dintre ei, şi nu se percep ca făcând parte din 
comunitatea gay. 

Ei au, din când în când, contacte sexuale cu alţi 
bărbaţi dar se ascund mult mai mult decât tineretul. Ei au 

5 

prins şi vânătorile de homosexuali ale comuniştilor, şi 
„reeducarea", dar si vânătorile anilor '90 si sicanările 

~~ ~ 5 5 5 

poliţiei. De aceea acum nu mai spun că ar fi homosexuali. 

Cât de fericiţi sunt cu această situaţie este o altă 

5 5 

discuţie. 

5 

Un alt lucru important pe care îl oferă Accept este 
consilierea. Când toţi te scuipă şi te înjură, te vânează şi te 
umilesc, ai nevoie să discuţi cu un psiholog, iar Accept oferă 
acest serviciu gratuit oricui îl cere. 

Există profesionişti adevăraţi, plătiţi, care nu te judecă 
şi care nu sunt ei înşişi gay, dar fac consiliere cu 
homosexualii afectaţi de discriminare. 

Există şi o bibliotecă foarte bine dotată, care include 
cărţi şi dvd-uri despre cultura gay şi istoria ei: de la 
dialogurile lui Socrate, la filmele mute din anii '30, la 
revoltele din 1969 de la Stonewall, New York, la torturile 
din spitalele de psihiatrie comuniste, la „tratamentul" care 
consta în ardere pe rug, ruperea corpurilor nefericiţilor 
prinşi asupra faptului, temniţa, tortura, smulgerea ochilor 
din orbite, tăierea organelor sexuale etc. 

Dar în bibliotecă există şi cărţi şi albume despre 
Michelangelo, Truman Capote, Da Vinci, Socrate, Sappho, 
Platon, Harvey Milk, Oscar Wilde, Mateiu Caragiale, Radu 
cel Frumos, Ioan Luchian Mihale, Alexandru Macedon etc. 

Accept oferă şi sprijin în instanţă, pentru cei care sunt 
abuzaţi fizic sau supuşi violenţelor de tot felul. Din păcate 
puţine astfel de cazuri ajung în instanţă. 

Vedeţi dumneavoastră, scopurile Accept sunt în 
primul rând ajutorarea celor care au probleme din cauza 
orientării sexuale şi răspândirea informaţiei corecte din 
punct de vedere istoric, nu politic, despre comunitatea gay. 

Abia în al doilea rând Accept se ocupă ca România să 
fie o patrie bună pentru toţi cetăţenii ei, nu doar pentru cei 
care sunt „la putere" sau pentru cei care sunt „populari". 



26 



Şi cu asta am spus tot ceea ce ştiu, şi ceea ce am trăit 
pe propria piele, cu privire la Accept. 

Parada este doar cel mai vizibil dintre aceste eforturi 
de a intra în contact cu lumea hetero. 

Ea face parte din Gay Fest 44 , adică se oferă şi alte 
alternative de a cunoaşte lumea gay: piese de teatru, discuţii, 
bibliotecă vie, ateliere de creaţie, lectură, pictură, concerte 
de muzică clasică, etc. 

In ultima zi a festivalului Gay Fest are loc parada 
gay. 

în primul rând, numărul foarte mic de participanţi la 
parada gay (câteva sute) se datorează faptului că însăşi 
comunitatea gay, în cea mai mare parte, nu este de accord cu 
parada gay. 

Şi ei văd că lumea nu e de partea noastră şi atunci 
resping şi ei parada gay. Daca vreţi sa faceţi o socoteala, 
cam cati gay are Bucureştiul, se poate face o apreciere 
simpla: site-ul de socializare Gay Romeo are mai bine de 
20.000 de membri din Bucureşti. 

Trebuie ţinut cont de faptul, că nu toţi homosexualii 
îşi fac profil online, nu toţi au internet, nu tuturor le place 
acest gen de saituri. 

Comparaţi pe cei 20.000 de la nivel online cu cei 300 
de participanţi la paradă. E clar că ceva nu le convine nici 
lor. 

Părerea mea este că ceea ce merge în Occident, nu 
merge automat şi in România. 

Cu toate astea ceva s-a înţeles greşit în legătură cu 
parada gay: este special făcută ca să arate ca un carnaval, ca 
o parodie, ba chiar ca o sfidare. 

La paradele gay, homosexualii fac o critică dură a 
societăţii hetero, dar şi a comunităţii gay. Mai pe şleau, 
travestiţii fac mişto de gospodinele obosite şi telenoveliste, 
care spun una vecinelor şi soţului şi fac alta când nu le vede 
nimeni. 

Gay-ii fac mişto de politicienii laşi care nu reprezintă 
toţi alegătorii, fac mişto de bărbaţii macho, cu muşchi şi fără 
creier, ba chiar fac mişto şi de acei preoţi, care la televizor 
spun că sunt împotriva homosexualităţii dar în pat uită ce au 
spus la televizor. 

La fel şi cu ocazia paradei gay: ies la iveală 
personajele mai dubioase ale homosexualilor, dar asta nu 



44 O istorie a marşurilor gay în România: http://www.gay-fest.ro/. 



27 



înseamnă că ar fi reprezentative pentru întreaga comunitate, 
după cum nici piticul porno nu reprezintă bărbaţii 
heterosexuali. 

Cei care se uită numai la ce spune Naomi nu sunt 
departe de nivelul respectivei persoane. 

Sunt destui oameni serioşi care ar vrea să se afirme şi 
să spună: „da, sunt gay şi sunt director de bancă"; „îmi plac 
bărbaţii şi sunt chirurg"; „trăiesc cu o femeie şi sunt 
profesoară"etc. 

Dar vă daţi seama ce s-ar întâmpla a doua zi cu aceşti 
oameni? Banca ar da faliment. Chirurgul nu ar mai opera 
prea mulţi pacienţi. Profesoara ar fi verificată şi răs- 
verificată. Ar fi tocaţi de mass-media. 

Ar fi supuşi oprobriului public într-o ţară ca România. 

Şi exact de asta avem nevoie de: o parada gay. Pentru 
ca, pe viitor, a fi gay să nu mai fie o problemă, ci o simplă 
caracteristică, cum sunt atâtea altele. 

Pudoarea nu foloseşte la nimic în momentul de faţă. 
Poate că atunci când lucrurile se vor mai aşeza îşi va (re)trăi 
şi pudoarea momentul de glorie. 

Dar atât timp cât un cuplu de băieţi, care merg 
ţinându-se de mână pe stradă sunt scuipaţi, înjuraţi sau 
împinşi, ori mai rău, nu cred că vorbim de o situaţie 
normală. 

Şi niciun om de bun simţ, că e homosexual sau nu, nu 
poate să accepte această situaţie aşa cum e. Poate că. parada 
gay nu e cea mai bună soluţie, deşi nu e singura propusă. 

Dumneavoastră ce aţi face? 

Nu în ultimul rând, libertatea de exprimare şi de 
asociere este garantată oricui în România, nu doar celor 
„anti". 

Parada gay poate că lezează vizual pe unii mai pudici. 
Dar este mai important ca parada să rămână acolo unde este, 
decât să se creeze un precedent destul de riscant. 

în plus, parada poate fi privita şi ca un protest la 
adresa unei societăţi, care se face că nu vede, că nu ştie, că 
nu aude. Ori acest lucru trebuie să înceteze. 

Azi deranjează comunitatea gay şi i se interzice 
manifestaţia. Mâine deranjează profesorii şi li se interzice 
protestul. Şi tot aşa. Nu cred că vrem asta. 

în concluzie, parada gay este, cu siguranţă, o 
exagerare de un gust discutabil. însă trebuie să privim 
dincolo de asta şi să auzim strigătul acestei parade. 



28 



Este strigătul unor oameni nedreptăţiţi iar cei 200 care 
nu au nimic de pierdut şi apar la paradă, vorbesc pentru zeci 
de mii de bucuresteni si alte zeci de mii de români. 

5 5 

Şi până la urmă cui fac rău doi băieţi de acelaşi sex, 
care, de comun acord, decid să aibă o relaţiei Poate ar 
trebui să ne întrebăm cine sunt aceia care vor le facă acelor 
tineri rău? Şi sunt destui în momentul de faţă. 

Nu ştiu de unde v-aţi făcut ideea că nu accept pe cei 
normali. 

Să o luăm cu începutul: am o mamă, un tată, am 
prietene fete şi prieteni băieţi, am profesori şi profesoare, 
am colegi, cu toţii, majoritatea, heterosexuali. 

Lucrez cu profesorii, ies cu prietenii în oraş, îmi văd 
familia şi ţin la ea. 

Deci de unde v-aţi făcut ideea, că aş avea ceva cu cei 
normalii 

- Domnule Răzvan, patosul cu care v-aţi pledat 
cauza, alegerea dv. asociativă, e remarcabil. Nu intuiam că 
veţi fi atât de detaliat în răspunsul dv....şi nu am deloc 
intenţia de a vă stopa elanul. Dimpotrivă, vă invit să fiţi tot 
la fel de punctual şi pe mai departe. 

Mă bucur că sunteţi onest în ceea ce priveşte parada, 
văzând şi bunele şi relele ei, bineînţeles, din prisma relaţiei 
comunităţii dv. cu societatea în ansamblu... şi, vă asigur, că 
nu cred că sunteţi un partener de discuţie inflexibil şi 
reticent faţă de heterosexuali, ci dimpotrivă. 

Nu, nu voi fi monoman în discuţia cu dv. ! Nu îmi stă 

~ 5 

în caracter. Dacă nu puneaţi problema apartenenţei dv. la 
comunitatea gay şi nu mă întrebaţi, punctual, despre cum 
mi-am descoperit şi îmi trăiesc masculinitatea, nu vă 
întrebam niciodată despre acest lucru intim. 

Nu îmi place să intru în discuţii intime cu forţa si nici 

± 5 5 5 

nu vă pun întrebări personale, după cum observaţi. 

Ci întrebările mele, dimpotrivă, au rolul de a vă 
dezăvălui personalitatea, care, dintru început, am intuit că e 
foarte complexă pentru vârsta dv. 

Insă, discutând cu tact fiecare întrebare a mea, 
dovediţi cine sunteţi, dincolo de ceea ce spuneţi. în măsura 
în care vă alegeţi cu atenţie cuvintele şi păstraţi calmul şi 
coerenţa discuţiei dovediţi, implicit, statura dv. şi... cred că 
acesta e rolul meu în dialogul nostru: de a vă pune în 
dificultăţi pe care trebuie să le rezolvaţi cu delicateţe si de a 

5 X 5 5 5 



29 



dovedi că gândiţi mai mult decât zvâcnitura, de o clipă, a 
emoţiei prime, faţă în faţă cu întrebarea mea. 

Şi, după această succintă introducere, în care v-am dat 
câteva indicii despre modul în care vă percep, accesez o 
problemă importantă pentru un publicitar... dar şi pentru dv., 
în speţă: ce imagini simbolice vă reprezintă aspiraţiile? 

Sunteţi pentru imaginea omului encicloped, pentru 
care studiul, călătoriile, marile opere sunt ţelul vieţii lui, 
adică pentru idealist sau, mai degrabă, optaţi pentru tipul de 
om care se descurcă, care se conformează societăţii, care 
încearcă să scoată bani din ceva, adică pentru omul 
pragmatici Poate aveţi o altă imagine etalon... şi ne puteţi 
vorbi despre ea. 

- Nu cred că este vorba despre patos, cât despre a 
pune la punct anumite lucruri, care este foarte clar că erau 
nelămurite. 

In al doilea rând, iată câteva imagini care reprezintă 
aspiraţiile mele: 




30 






31 



Nu am o imagine etalon unică în niciun caz. Cred că 
fiecare dintre noi îşi poate creea propriul model de succes în 
viaţă, în funcţie de personalitatea sa şi de aptitudinile sale. 

Pentru mine succesul ar însemna să am destui bani 
încât să călătoresc, deoarece este una dintre activităţile mele 
preferate şi să le arăt recunoştinţa mea acelora, care m-au 
ajutat când am avut nevoie. 

Mi-ar plăcea să văd multe locuri, dar şi piese de 
teatru, musicaluri, concerte de muzică pop şi deocamdată 
aceste lucruri nu sunt aşa de accesibile cum ar fi normal. 

Aş vrea să trăiesc într-un oraş mare, cum ar fi New 
Yorkul, Tokio, Londra sau Berlin. îmi place să descopăr 
stilul de viaţă al oamenilor şi să vorbesc cu ei despre ce ne 
pasionează. 

Mi-ar place să am un cuvânt de spus în publicitate şi 
să îmi folosesc cunoştinţele nu doar pentru a face bani, ci şi 
pentru a promova cauze în care cred. 

Pentru mine spiritualitatea este importantă dar o 
înţeleg altfel decât dumneavoastră. Autoritatea mea supremă 
este legea şi oamenii creditaţi de ea: filosofi, doctori, 
profesori, psihologi. Pe principiul: când ai nevoie de ceva 
mergi la un profesionist. 

Mai ştiu că stă în puterea oamenilor raţionali să 
schimbe legile nedrepte. Avem multe legi nedrepte, nu doar 
în România, dar şi în alte ţări. 

Unele dintre aceste legi afectează oameni, „vinovaţi" 
pentru că se iubesc. Altele avantajează companiile mari în 
faţa micilor producători. Altele ne obligă să strângem din 
dinţi în numele încălzirii globale. Altele deschid porţile 
pentru imigraţie necontrolată şi crimă organizată. Sunt 
foarte multe lucruri în neregulă. 

Dar sunt conştient, chiar şi la vârsta pe care o am, că 
nu le poţi face pe toate. De aceea eu voi fi un susţinător, din 
lumea media, a forţelor politice cu o viziune de viitor, care 
vor într-adevăr să facă viaţa mai bună pentru alegătorii lor. 

Când lucrezi în publicitate / media, nu poţi fi complet 
independent. Aşa că, dacă tot trebuie să lucrez pentru 
cineva, măcar voi lucra pentru „tipii de treaba", care vor 
face ceva nu doar pentru mine, ci şi pentru comunitatea de 
oameni din care fac parte. 

Pentru băieţii şi fetele care sunt daţi afară din casă, 
pentru tinerii care nu sunt ascultaţi, pentru drepturile 
omului, care în România sunt doar o glumă bună. 



32 



Iar drepturile omului nu sunt doar drepturile homo- 
ului. Sunt drepturile pensionarilor de a avea un standard de 
trai ridicat, drepturile copiilor cu dizabilităţi, care îi face 
inapţi pentru a-şi realiza întregul potenţial, drepturile 
afacerilor de familie şi a micului întreprinzător de a concura 
cu marile companii, dreptul de a căuta, în libertate, 
fericirea, dreptul de a nu avea un stat excesiv de „băgăcios", 
un stat care se limitează la administraţie, la aplicarea legii. 

Cu alte cuvinte, cred că suntem proprii noştri stăpâni, 
că ne alegem propriile modele, iar daca nu le găsim le 
inventam noi, şi putem decide, de unii singuri, modul cum 
să ne conducem. 

Câteva modele pe care le-am avut (în ordine 
aleatorie): Steve Jobbs - omul care a inventat Iphone-\x\ , 
Andreea Esca 47 - primul om de televiziune post-comunist 
din România, tatăl meu - un om care a plecat de jos şi şi-a 
depăşit cu mult condiţia iniţială, profesoarele mele de limba 
engleză, care m-au învăţat nu doar o limbă, ci şi cultura 
acelei limbi, mama mea, care a crezut în mine şi 
întotdeauna crede, fostul meu prieten, care m-a iubit şi m-a 
ajutat, dar pe care l-am înşelat şi nu am ştiut să îl preţuiesc 
si mulţi, mulţi alţii . 

5 ţ 7 5 5 



45 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Steve_Jobs. 

46 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/IPhone. 

47 CV-ul ei: http://www.desprevedete.ro/andreea_esca.html. 

48 Ca un apendice la răspunsul de faţă, convorbitorul nostru ne-a întrebat, de ce nu 
sunt de acord cu faptul, că aşa cum eu m-am născut heterosexual, el s-a născut 
homosexual. Şi i-am răspuns, în mod personal, odată cu următoarea întrebare pe care 
i-am adresat-o: 

Domnule Răzvan, 

Nu putem confunda niciodată firescul... cu o dorinţă a noastră, cu o fantezie, cu ce 

vrem noi... împotriva evidenţei. 

Cu picioarele nu gândim, după cum nici cu penisul nu suntem lăsaţi de către 

Dumnezeu să pictăm (deşi există un pictor contemporan, extravagant... care face 

asta), ci pentru aspecte fiziologice şi procreative reale. 

Cu penisul urinăm şi facem copii, în mod real. ..în mod firesc şi nu trebuie să facem 

teoria chibritului pentru a demonstra asta. 

Că eu aleg să merg în mâini sau să îmi scot ochiul drept, să îmi pun un bleciug în 

ureche sau să nu învăţ, să rămân prost.. .sunt alegeri ale mele. ..dar nefericite. 

Dv. v-aţi născut bărbat ca şi mine, probabil fără defecte corporale şi psihice, însă 

folosiţi normalitatea dv., firescul dv., numai în măsura în care doriţi, adică 

discreţionar. 

Deşi cu ochii vedeţi şi nu pictaţi, cu urechile ascultaţi şi nu dansaţi, aţi ales ca 

sexualitatea dv. să v-o trăiţi pervers, adică să vă producă numai plăcere. ..şi nu şi 

urmările fireşti ale copulaţiei. 

Mai pe scurt: vă trăiţi sexualitatea la modul egoist şi senzorial, la nivelul emoţiei 

epidermice (sexul anal sau oral sunt o altfel de masturbare, pentru că actual sexual 

nu are finalitate creativă ci orgiastică). ..după cum o femeie, care crede că copilul din 

pântecele ei ţine de ea şi ea are drept de viaţă sau de moarte asupra lui, îl avortează, 



33 



- Din ceea ce mi-aţi spus acum, ca o sinteză, am 
înţeles că sunteţi un om pragmatic, care credeţi în lege şi 
care aşteptaţi de la legile bune şi de la propria dv. 
performanţă... propriul dv. viitor. 

Insă, din aluzia la diferenţa de spiritualitate dintre noi 
doi şi de la tuşarea ideii de lege şi de promovare a unei 
legislaţii coerente şi drepte pentru toţi cetăţenii unei naţiuni, 
să înţelegem că nu aveţi o credinţă, un Dumnezeu, la care să 
vă raportaţi ca la o ultimă instanţă, ci toată coloana dv. 
vertebrală constă într-o legislaţie de tip uman, în mod 
exclusiv? 

- în primul rând aş vrea să fie foarte clar că vorbesc 
doar în numele meu, nu în numele tuturor persoanelor cu 
parteneri de acelaşi gen. 

Sunt mulţi dintre ei care cred în Dumnezeu, mulţi 
care îşi caută răspunsul în ideologia religioasă... ca să se 
„vindece", mulţi care merg la biserică, se spovedesc, le pare 
rău că o fac... dar foarte puţini sunt cei care, prin aceste 
acţiuni, ajung să se simtă împliniţi. 

Majoritatea nu fac decât să îşi amputeze o parte a 
personalităţii lor şi să devină nişte zombi, care oricum vor 
călca din când în când pe alături. 

După cum am spus, nimeni nu ar alege conştient să se 
afle permanent în luptă... inclusiv interioară, cu ura celor din 
jur. 

Eu, personal, ştiu concret că sunt în viaţă şi trebuie să 
o trăiesc. Ce s-ar întâmplă, dacă aş privi lucrurile din punct 
de vedere al doctrinei religioase? 



pentru că nu îl vede o persoană, un dar al lui Dumnezeu în viaţa ei. ..ci un 

embrion... care îi strică... silueta şi plăcerea egoistă. 

Homosexualitatea nu e firescul omului, ci o alegere pleziristă... şi acum şi o modă, 

pentru unii profitabilă... pentru alţii un protest... pentru alţii o fantezie... 

De aceea eu dialoghez cu dv. şi nu vă consider un homosexual (pentru mine numele 

acesta nu există în fapt), ci un bărbat de 21 de ani, care şi-a început viaţa sexuală la 

17 ani. ..dar care nu ştie nici ce e dragostea şi nici împlinirea lui reală. 

Dv. sunteţi un bărbat, care, din cauza unui lucru anume aţi ales să aveţi un 

comportament sexual deviat, a-firesc, după cum un alt bărbat, tot pentru o motivaţie 

care nu ţine de firescul lui, a ales să îl omoare pe un altul. ..pentru ca să îi fure 

portofelul. 

Cum el nu s-a născut criminal, ci a ales să facă altceva decât era firesc, decât îi 

spunea conştiinţa lui, tot la fel şi dv. aţi ales să vă trăiţi sexualitatea fără finalitate: 

adică numai pentru plăcere proprie. 



34 



Păi, ţinând cont că nu vreau să ard o eternitate în iad, 
probabil că aş face tot posibilul ca viaţă mea să fie 
imaculată. .Am perspectiva ideologiei creştine. 

Repet: viaţa este singurul lucru concret pe care îl ştim 
şi pe care îl avem. Despre moarte nu ştim nimic... pentru că 
nimeni nu s-a întors de acolo, ca să ne spună ce se află 
„dincolo". 

Prefer să las problema morţii pentru oamenii care cu 
asta se ocupă (preoţii). 

Dar, făcând un exerciţiu de imaginaţie... dacă aş avea 
o viaţă de privaţiuni, necesare în creştinism, aş fi mai fericit 
când voi muri? 

Dacă voi fi umil, supus, cu frică de Dumnezeu, cu 
frică de moarte, sărac, fără pătimi... adică fără plăcerile 
vieţii, cred că pe patul de moarte aş regreta foarte multe 
lucruri pe care nu le-am făcut. 

Mi-ar părea rău că nu am mâncat mai multă îngheţată 
şi mai puţină fasole, că nu am iubit mai mult şi muncit mai 
puţin, că nu am alergat mai mult şi nu am stat pe scaun mai 
puţin, că nu am zâmbit mai des şi plâns mai puţin, că în loc 
să cheltui bani cu prietenii i-am pus la ciorap, că nu i-am 
spus vecinului fumător că fumul de la ţigara lui intră în 
camera mea, că nu am ieşit mai mult cu cei dragi, că nu mi- 
am făcut curaj să îmi contrazic profesorii, atunci când am 
simţit nevoia, că nu am riscat atunci când a fost cazul, că nu 
i-am spus băiatului de care îmi plăcea ce simt pentru el etc. 

Muribunzii au o vorbă: „Mai bine să regreţi ce ai 
făcut, decât ceea ce nu ai făcut". 

Acum ce o fi dincolo, nici Biblia nu descrie foarte 
detaliat. In afară de „râuri de lapte şi miere", „sânul lui 
Avraam", nu se descrie foarte detaliat Raiul. 

în schimb, creatorii Bibliei, se asigură de faptul ca 
Iadul să fie descris în nişte tonuri foarte sumbre. 

Deci Raiul ar fi un fel de orăşel pacifist, cu îngeraşi 
care ţopăie pe nori şi Iadul ar fi nu un loc unde, în loc să 
păcătuieşti în continuare, ca în viaţă ©, e un loc unde vei 
arde în foc, cu o furcă în fund, pentru veşnicie. 

Mi se pare copilărească toată această povestioară. Iar, 
în psihologie, este ştiut faptul că toate meta-naraţiunile, 
adică marile poveşti ale omenirii se bazează pe antiteze: 

Dumnezeu-Diavol, Rai-Iad, Ingeri-îngeri Căzuţi, 
Bogat-Sărac, Leneş... Harnic, Păcătos... Virtuos. 



35 



Dar şi: fata moşului ce bună şi frumoasă şi fată babei 
cea rea şi urâtă, Făt Frumos versus Căpcăunul, capitalism 
versus comunism, tradiţie versus modernitate, Alba ca 
Zăpada versus Maştera cea rea , elevii silitori vs elevii 
leneşi, sat versus oraş etc. 

Cu toate astea, dacă privim în jurul nostru, nimic în 
acest univers nu este alb-negru sau evoluţie continuă. 

Există criminali care îşi donează întreagă avere 
victimelor inundaţiilor. Există turnători de securitate care îşi 
cer iertare. Există biserici creştine pentru homosexuali. 

Există localităţi care nu sunt nici sate nici oraşe. 
Există sisteme politice care nu sunt nici capitaliste nici 
comuniste. Există nu doar state bogate ci şi sărace, nu doar 
Lumea Dezvoltată ci şi Lumea a 3-a, dar şi ţări în curs de 
dezvoltare (România). 

La fel, cu evoluţia continuă: după Imperiul Roman a 
venit Epoca întunecată sau Evul mediu, deci decădere... nu 
progres. 

Dacă întregul univers cunoscut de noi are o mie şi una 
de nuanţe de gri, cum putem crede că cineva va pune în 
balanţa toate faptele bune cu toate faptele rele şi va vopsi 
persoană respectivă într-o singură culoare? 

Oare de ce faptele rele cântăresc mai mult decât 
faptele bune? Oare de ce Dumnezeu este atot-iertător, dar a 
distrus (zice-se) oraşe întregi şi a adus potopul? 

Şi eu cred că există o Divinitate. Insă în niciun caz nu 
cred povestioarele religioase. Pur şi simplu cred că 
universul are un mod de a se auto-regla, un fel de lege a 
compensaţiei. 

Poate că e o energie, poate că e o civilizaţie 
superioară noua... Oricare dintre aceste variante mi se par 
mai credibile decât noţiunile ideologice de „Dumnezeu" sau 
de „Diavol", care se găsesc în Biblie. 

Acum să trecem la atacul deschis la persoană pe care 
l-aţi pus ca notă de subsol. Trecând peste jignirile gratuite, 
o să iau în considerare doar... argumente le. 

„Cu penisul urinăm şi facem copii"... mi se pare 
amuzantă această afirmaţie. 



49 Se referă la practicile sadomasochiste, unde stăpâna sexuală. ..o face pe dura cu 
partenerul de sex, umilindu-1, biciuindu-1, lovindu-1 cu putere. 



36 



în primul rând... să fim serioşi. Nimeni nu face sex 
doar ca să facă copii. Dacă ar fi aşa, am avea zeci de copii 
pe cap de locuitor (ca la penticostali). 

V-aş crede pe cuvânt, dacă în urma fiecărui raport 
sexual normal, femeia ar rămâne însărcinată. Dar nu se 
(mai) întâmplă aşa. Deci şi bărbaţii cu femeile trăiesc emoţii 
epidermice, orgiastice etc. Doar că pe ei nu îi batjocoreşte 
nimeni pentru asta! 

Pe lângă asta, există cupluri de bărbaţi şi femei, 
infertili, care în viaţă lor nu vor putea avea copii. Asta 
înseamnă că nu mai au voie să aibă relaţii sexualei 

Deci, cu părere de rău, dar cu penisul se fac şi alte 
lucruri în afară de urinat şi făcut copii. 

De obicei, când vine vorba de corpul uman, acesta 
trage nişte semnale de alarmă, când ceva nu e în regulă. Te 
tai... te doare, te Io veşti... te doare, ţipi-răguşeşti, stai în frig- 
răceşti. 

Deci organismul uman ştie când ceva nu e în regulă şi 
reacţionează. Ei bine, ca homosexual practicant vă pot 
spune două lucruri despre controversatul sex anal: 

1. nu doare, dacă este făcut cum trebuie. După cum 
nici sexul vaginal nu doare, dacă este făcut cum trebuie. 

2. în 99% din cazuri este curat (scuze că intru în 
detalii atât de intime) dar orice persoană care vrea să aibă 
raporturi sexuale anale îşi face o clismă înainte... un lucru 
foarte sănătos, care îţi detoxifică organismul. 

La fel ca şi sexul vaginal şi sexul anal necesită 
anumite pregătiri. 

3. se obţine plăcere din sex anal, la fel cum se obţine 
plăcere şi din sexul vaginal. 

4. nu aduce boli, dacă persoanele se protejează (adică 
folosesc prezervative), ba chiar nu aduce nici sarcini 
nedorite şi nici avorturi! 

5. şi cel mai important lucru: sexul anal nu este 
practicat doar de homosexuali. Sunt destui bărbaţi 
heterosexuali şi femei heterosexuale, care practică sodomia 
(cum o numiţi dv.). 

Şi ce-i cu asta? Asta este o chestie atât de 
neimportantă, atât de mică în comparaţie cu personalitatea 
unui om, încât nici nu merită să îi dai atenţie, dacă nu eşti 
direct implicat. 

„Homosexualitatea nu e firescul omului". Dar atunci 
cum se face, că această minoritate a existat dintotdeauna, ba 



37 



chiar în unele vremuri a fost cât se poate de firească (Roma 
şi Grecia antică)? 

Pe lângă asta, dacă faci cancer, hepatită, sau leucemie 
e firesc să mori. Transplantul de măduvă, razele citostatice 
nu sunt în niciun caz fireşti... dar, cu toate astea, nimeni nu le 
respinge. 

Ce nu e firesc... în ziua de azi, este să mori de foame, 
să te zbaţi în sărăcie, să nu fie medicamente în spitale, 
bărbaţii să fie violenţi cu soţiile lor, să fie bătăi în stradă, să 
fi furat la drumul mare, să îţi fie frică să umbli noaptea prin 
oraşul tău, toate astea sunt mult mai anormale decât 
homosexualitatea, dar e mai uşor să arunci vina pentru toate 
problemele societăţii pe o categorie vulnerabilă de oameni, 
care nu se poate încă apăra. 

Asta e anormali Asta nu efirescl 

Da, homosexualitatea este anormală, pentru că nu se 
încadrează în normă, fiind doar o minoritate. La fel şi elevii 
supradotaţi sau olimpici sunt anormali, pentru că nici ei nu 
se încadrează în norma celor 80% care sunt media. 

Operaţiile de transplant de cord reuşite sunt anormale, 
pentru că majoritatea operaţiilor pe cord se termină prin 
deces. 

Sunt atâtea lucruri negative în România. Şi noi 
dezbatem normalitatea? 

Ce e normalitatea? I Normalitate este să ai 
compasiune, normalitate este să îl ajuţi pe cel de lângă tine, 
normalitate este să îţi plăteşti taxele şi impozitele la zi, 
normalitate este să ai un serviciu. 

Normalitate este să tinzi spre mai bine, normalitate 
este să îţi respecţi vecinul şi interlocutorul, normalitate este 
să nu judeci, normalitate este să vrei să fii tratat normal. 

Normalitate este să nu urăşti fără motiv, normalitate 
este să iubeşti şi să fii iubit. 

Şi majoritatea homosexualilor sunt normali din toate 
aceste puncte de vedere şi anormali dintr-un singur punct de 
vedere: nu fac parte din medie, nu fac parte din normă, sunt 
o minoritate. Sunt din acest unic punct de vedere anormali. 
Dar asta nu ii face mai puţin oameni! 

Dar asta nu îi face mai puţin oamenii 

Homosexualii nu sunt o parte sl problemei. Nu ei fură 
fonduri, nu ei se bat, nu ei sunt corupţi, nu ei sunt „moguli". 



38 



Ei sunt ceea ce suntem cu toţii: o parte a 
societăţii... cu bune şi cu rele. 

Sentimentele, durerile, bucuriile, rănile, gelozia, 
fericirea sunt aceleaşi şi la homo şi la hetero. 

Un cuplu întemeiat în deplină cunoştinţă de cauză de 
doi oameni, un cuplu bazat pe respect, iubire, reciprocitate, 
omenie, lucru în echipă, speranţa de mai bine, afecţiune 
...acest cuplu poate fi homo sau hetero. El tot cuplu este şi 
cei care fac parte din el tot oameni sunt. 

Pe de altă parte, rata divorţurilor e în creştere. 
Căsniciile se destrăma înainte să înceapă. Există părinţi 
singuri, copii din flori şi oameni căsătoriţi de mai multe ori. 

Şi, cu toate astea, un număr mare de oameni au 
încredere şi îşi pun toate speranţele în instituţia căsătoriei şi 
vor să facă parte din ea. 

Nu înţeleg cum vă puteţi opune ca instituţia căsătoriei 
să îşi recapete influenţai De ce va plângeţi că suntem 
„perverşi", dar nu ne încurajaţi să avem relaţii stabile, de 
durată... măcar prin parteneriate civilei 

De ce nu îi primiţi pe gay în Biserică voastră, dacă 
sunteţi atât de buni creştinii De ce le tăiaţi aripile înainte să 
zboare? De ce va opuneţi atât de tarei 

Ce v-au făcut oamenii ăştia? 

- Domnule Răzvan, am remarcat câteva lucruri 
esenţiale, pe care vreau să vi le împărtăşesc la această etapă 
a dialogului nostru: 

1. Nu vă racordaţi la persoana cu care discutaţi! 
Adică faceţi abstracţie că vorbiţi cu un preot doctor si cu un 

5 5 5 X 5 

scriitor cu multă experienţă de viaţă şi îmi 
vorbiţi... generalist şi părut pedant, ca şi când mi-aţi preda 
abecedarul, deşi există diverse structuri semantice în 

~ 5 

discursul dv., care îmi dau certitudinea că ne sunteţi un 

7 5 

cititor fidel. 

Adică, pe de o parte, ne citiţi articolele şi cărţile şi 
picaţi la tanc, ca din senin, ca... pentru prima dată la noi pe 
platformă şi doriţi un dialog cu noi (de care nu eraţi sigur, 
totuşi... dar trăgeaţi speranţe) iar, pe de altă parte, sunteţi un 
fel de pastor neoprotestant, care predaţi, după manuale de 
mâna a 14-a, religie, cultură, sexologie, filosofie, istoria 
artei, politologie, sociologie... unor grădinari, care nu 
cumpără castraveţi expiraţi. 



39 



Adică si diletant... si fără simţul ridicolului. 

5 5 5 

2. După indicii interioare dialogului vă suspectez că 
sunteţi nu unul. ..ci o comunitate, că sunteţi un scriitor.. .cu 

5 7 j 

mai multe capete, fapt pentru care, interviul de faţă, pe 
platforma unui preot ortodox, e un fel de reclamă groasă a 
trustului lui Voiculescu în camerele de filmare ale lui Vântu, 
adică a comunităţii gay din România, care îl „înjură frumos" 
pe preot, la el acasă, în timp ce aceasta îşi caută noi 
prozeliţi. 

Asta în timp ce preotul vrea să vadă pană unde 
duce... ambiguitatea dialogului, produs de comunitatea gay, 
care poartă, de această dată, numele Răzvan. Mâine s-ar 
putea să poarte numele: Minodora sau Naomi şi să 
urmărească acelaşi lucru: vizibilitate scenică. 

5 

3. Mizaţi excesiv de mult pe autovictimizare şi 
lacrimogenitate, ca lacrimile preşedintelui Băsescu pentru 
prietenul Stolojan, pentru ca, la o învârtitură de frază să 
deveniţi arogant şi foarte fixat în fraze şi argumente deja 
confecţionate, atunci când vă simţiţi comfortabiL.sau când 

S 3 5 5 

vi se acceptă acest lucru. 

însă mie nu îmi displace strategia dv. de lucru. Pe cât 
vă detaliaţi opiniile (ale unuia sau la o mie de oameni), pe 
atât deveniţi mai expliciţi pentru cei care vă citesc. 

Şi, dacă nu ieşiţi din civilitatea de până acum, 
dialogul nostru va fi şi mai interesant în continuare, vă 
asigur. Pentru că, dacă eu mă înşel în toate intuiţiile mele si 

G ~ 5 5 5 

Răzvan e doar Răzvan... atunci vă rezerv surprize şi mai 
interesante de autoexplicitare a dv. şi a comunităţii dv. 

Iar întrebarea mea, de această dată (vă cer să îmi 
răspundeţi doar la ea... şi contraargumentele la cele 3 puncte 
ale mele să le faceţi printre picăturile altor răspunsuri... şi cu 
inteligenţă) este următoarea: dacă homosexualul este o 
paradigmă, un exemplu uman şi social, cum ar arăta o 
societate gay, atât ca viaţă socială dar şi ca viaţă interioară! 

O lume totalmente gay (să ne imaginăm această 
utopie... ca un fel de alter-ego al lui Avatar 50 ) ar fi o lume 
fără războaie, fără conflicte, o lume de miere. ..o lume ideală 
sau o caricatură socială, o lume sufocantă şi decandentă, 
care s-ar autodistruge de la sine? 



50 A se vedea: http://www.avatarmovie.com/index.html. 



40 



- „Să o luăm cu începutul 51 . Nu înţeleg de ce mă 
subestimaţi şi mă jigniţi. Dumneavoastră nu concepeţi, 
faptul ca un tânăr gay să fie în stare să scrie ce am scris eu 
aici? 

Singurul motiv pentru care nu dau mai multe date 
despre identitatea mea este faptul că ştiu foarte bine în ce 
ţară trăim. 

Consider că este de datoria mea să răspund la acest 
interviu, odată ce l-am început. 

îmi place să fiu informat, de aceea nu citesc doar 
portalurile de ştiri gay sau site-urile gay, ci şi resursele 
creştine, pentru a afla şi perspectiva cealaltă. La fel ca 
atunci când îţi iei ştirile din mai multe surse. 

în al doilea rând, eu am pornit de la premisa că 
această carte de interviuri nu va fi citită nici de cineva ca 
mine, adică de un student, nici de cineva ca dumneavoastră, 
adică de un doctor în teologie şi un scriitor. 

Cartea va fi citită, bănuiesc, de credincioşi de toate 
nivelele şi din toate mediile sociale şi de aceea mă 
străduiesc ca răspunsurile mele să fie accesibile tuturor. 

Probabil că, vorbind despre indicii anterioare 
dialogului vă gândiţi, că am accesat adresa dumneavoastră 
de la IP-uri diferite. Nu studiez în ţară şi, e normal, că am 
două adrese diferite. 

Nu sunt o comunitate şi mă reprezint doar pe mine. 
Cu toate acestea, din moment ce sunt gay şi fac parte din 
această categorie e normal să ştiu care sunt problemele şi 
dorinţele de ansamblu. 

Pur şi simplu îmi place să mă menţin informat cu 
privire la ce se întâmplă în lume şi, pentru că vreau să lucrez 
în publicitate şi jurnalism, întotdeauna stau cu ochii pe 
sursele de ştiri şi pe ultimele noutăţi, altfel nu numai că aş 
pica din facultate, dar nu aş supravieţui niciodată în 
industria media. 

Şi încă un lucru: normal că nu m-aş fi apucat să 
contrazic Biblia fără să o fi citit. Adică nu spun că vorbesc 
în cunoştinţă de cauză, dar nici nu pot să pretind că sunt 
analfabet, când vine vorba de creştinism. 



51 Textul între ghilimele de la acest răspuns este un răspuns la aserţiunile mele, pe 
care nu i le cerusem convorbitorului meu. ..la pachet. Dar, pentru că mi le-a trimis 
aşa, atunci le-am păstrat în acest fel şi, după pasajul ghilimelat, vine răspunsul 
propriu-zis la întrebarea pe care i-am adresat-o. 



41 



Am fost la orele obligatorii de Religie şi am citit mult 
din Biblie, ca o curiozitate. Deci nu vorbesc despre Biblie 
cum aş vorbi despre un iaht. Pe un iaht nu am fost niciodată, 
dar Biblia am citit-o cât de cât. 

Vreau să mă cunosc cât mai bine pe mine şi pe cei 
din jurul meu, dar nici nu vreau să devin agasant. Vă 
sugerasem să terminăm la un moment dat interviul, pentru 
ca lucrurile să nu se încingă prea tare. Cu toate astea, din 
dezbaterea de idei, nu pot ieşi decât lucruri bune, sper... 

Ştiu foarte bine că am exagerat în argumentarea 
ultimei părţi a răspunsului al 5-lea. Dar acestea sunt 
întrebări reale, dure la care nu am găsit niciodată un 
răspuns. 

Adică de ce mi se cere mie să îmi pun viaţa în mâinile 
lui Dumnezeu, dar acel Dumnezeu îmi transmite mesaje de 
ură prin reprezentanţii lui? 

Mai mult, de ce oamenii de orientare homo sexuală, 
care chiar au credinţă şi vor să fie buni creştini, de ce chiar 
şi lor li se cer sacrificii, care unui hoţ, unui criminal, unui 
violator nu li s-ar cere? 

Niciodată nu am fost de acord să fiu umilit sau să 
umilesc. Nu îmi place ca alţi oameni să mă facă să mă simt 
prost pentru ceea ce sunt, iar asta nu cred că este aroganţă. 
Cred că, pur şi simplu, prea mult timp am îndurat vorbele 
grele ale oamenilor fără să fac nimic. 

Acest interviu este modul meu de a încheia socotelile 
cu o perioadă grea a vieţii mele. Este ca un jurnal pe care îl 
împărtăşesc cu nişte cititori neaşteptaţi. 

„Pervers", „egoist", „anormal": acestea sunt cuvinte 
adresate de dumneavoastră mie. Eu nu v-am jignit în niciun 
fel. îmi cer scuze dacă am părut lipsit de respect. Din păcate 
nu am vârsta sau experienţa dumneavoastră în astfel de 
dialoguri. 

Cred că este clar că nu sunt Naomi. Sunt un simplu 
om care încearcă să intre în dialog şi să înţeleagă de unde 
vine atitudinea dumneavoastră faţă de mine şi cei ca mine. 

Dacă vă dezvăluiam identitatea mea completă, puteaţi 
să mă suspectaţi de vizibilitate scenică. Nu am nimic de 
câştigat de pe urma acestui interviu... Dimpotrivă, aş putea 
avea chiar de pierdut, dacă îl citeşte „cine nu trebuie". 

Faptul că homosexualii sunt uneori victime ale 
majorităţii nu miră pe nimeni. Aroganţa a fost întotdeauna 
un defect al personalităţii mele, dar nu cred că am lăsat ca 



42 



interviul să fie acaparat, în vreun fel, de aroganţă, şi nici nu 
m-am lăudat excesiv cu realizări. Nu am făcut decât să 
urmez regulile interviului, să trimit un CV, cum mi s-a cerut 
şi să spun ce gândesc. 

Sunt alţii care au păţit-o mai rău ca mine. însă îmi 
displace că recurgeţi la ameninţări voalate de tipul „va 
rezerv surprize şi mai interesante de autoexplicitare a dv. şi 
a comunităţii dv." 52 . 

Dacă aveţi o întrebare de pus, sau ceva de spus, chiar 
vă rog să o faceţi! încerc, pe cât posibil, să fiu transparent şi 
sincer în dialogul cu dumneavoastră. 

După cum am spus mai sus, nu cred In paradigme sau 
exemple unice umane şi sociale. Consider că societatea 
trebuie să aibă un echilibru şi la fel cum o lume, care se 
preface că e totalmente hetero îmi displace, la fel îmi 
displace şi o lume, care se preface că e totalmente gay. 

Pentru că adevărul este întotdeauna la mijloc: lumea 
nu e nici gay, nici hetero. Există, dintotdeauna, o majoritate 
heterosexuala şi o minoritate homosexuală. După unii 
istorici, proporţiile au fost constante de-a lungul timpului. 

Ceea ce îmi doresc eu e să trăiesc într-o lume în care 
fiecare este liber să îşi urmeze calea către fericire, având 
dreptul şi responsabilitatea de a-i respecta pe cei din jur, 
pentru a cere, la rândul lui, acelaşi lucru. 

Lumea nu are cum să fie perfectă pentru că nici 
oamenii din ea nu sunt perfecţi. De aceea nu sunt de acord 
cu absolut niciun experiment social sau uman. însă 
homosexualitatea nu este şi nu a fost vreodată un 
experiment. 

A fost o realitate pe vremea comunismului, a fost o 
realitate în perioada interbelică, a fost o realitate pe vremea 
voievozilor, a fost o realitate în timpul dacilor şi a 
romanilor. 

O realitate pe care fiecare epocă a înţeles-o cum a 
putut. Şi cred că epoca noastră poate mai mult decât face în 
prezent. 

- Domnule Răzvan, deşi mi-ati cerut, în mod 
particular, să fim mai direcţi unul cu altul şi să vă spun 
Răzvan si nu domnule Răzvan, eu cred că civilitatea 
discursului meu nu vă tine la distantă ci vă stimează. 



52 Aici se termină pasajul ghilimelat şi începe răspunsul la întrebarea despre viziunea 
convorbitorului nostru asupra unei societăţi eminamente gay. 



43 



De aceea voi continua să vă stimez, în acest fel, până 
la finalul discuţiei cu dv., deşi, cu diferenţa de 11 ani de 
vârstă dintre dv. şi mine, am putea să facem şi ca dv. 

Eu zic să vă stimez de două ori, atâta timp cât sunteţi 
primul tânăr, altul decât mine, ca om credincios, care, la 
nivel online, are curajul să fie el însuşi. 

Timp de 4 ani nu am întâlnit la nivel online un om 
mai deschis şi mai interesant, cu o personalitate complexă, 
cadv. 

Adică nu sunteţi un om credincios, aveţi 21 de ani, 
sunteţi şi gay, nu vă e teamă de cei cu studii... şi mai sunteţi 
şi civilizat, foarte bine informat, transparent şi amiabil. 

Tocmai din acest motiv, v-am ameninţat, în mod 
voalat... că vă rezerv surprize frumoase în dialogul nostru, 
adică vă voi da ocazia să vorbiţi, din plin, mult mai autentic, 
mai din lăuntru, despre cine sunteţi dv. 

Şi această ameninţare... e una de bun augur, de care se 
bucură oricine preţuieşte dialogul. întrebările bune nasc 
răspunsurile complexe. Iar dialogul real e şi gică contra, e şi 
explozie, e şi repliere, e şi o sumă de precizări, tot felul de 
precizări... pentru că e paradoxal ca viaţa. 

De mai multe ori aţi amintit despre faptul că lumea nu 
e neagră sau albă. ..ci corcită, adică: şi una.. .şi alta. Pentru 
că e lumea cu lege şi fărădelegi, cu Dumnezeu şi fără niciun 
Dumnezeu... sau care are nestiinte enorme în ceea ce II 
priveşte pe Dumnezeu şi statutul lor personal. 

Mie, ca om al credinţei, îmi displace foarte mult 
lucrurile întoarse pe dos, perversizate. După cum v-am spus 
şi o ştiţi ca atare, dv., pentru mine, sunteţi.. .în neregulă, 
aiurea, pe dos... ca gay. 

însă nu sunteţi pe dos din cauza mea... că eu, personal, 
aş avea ceva cu dv. sau Biserica Ortodoxă, ci Dumnezeu, 
Cel care ne-a făcut pe amândoi, a stipulat un anume format 
de om, ale cărui organe să funcţioneze într-un fel anume. 

Acum, dv., vă autolegitimaţi drept gay... cum eu pot să 
mă declar (şi, ca mine, oricare de pe planetă) tot la fel de 
uşor, drept: pedofil, zoofil, scatofil, criminal, extraterestru, 
geniu, sfânt, dumnezeu, zeitate, porc, insectă, întruparea lui 
Buddha etc. 

Problema e că modul nostru de a funcţiona tine de Cel 
care ne-a creat. Noi nu suntem autonomi. Nu ne putem face 
de cap... şi, în acelaşi timp, să credem că vom ajunge, cu 



44 



toţii, în împărăţia lui Dumnezeu: scopul fiecărui om creat de 
Dumnezeu. 

Dacă nu accepţi că acesta e scopul umanităţii şi că 
singura viaţă e cea evlavioasă, prin care te curăţeşti de 
patimi, moartea, un eveniment implacabil pentru omul căzut 
în păcat, te izbeşte de realitatea asta, care acum, pare doar 
frazeologică. 

La un moment dat dv. mi-aţi spus, că moartea e o 
problemă preoţească (deşi preoţii se ocupă cu viaţa 
oamenilor... şi mai puţin cu moartea, moartea fiind apanajul 
celor care îl învaţă pe om la vicii) şi, în acelaşi timp, că 
nimeni nu s-a întors din moarte sau nimeni nu ştie ce e 

5 

dincolo şi chiar Scriptura e vagă despre Rai, dar, în Iad, te 
prăjeşti la foc... cu ceva în fund, adică cu o furcă... 

Problema e că... s-au întors oameni din moarte, în 
secolele anterioare şi în secolul nostru, verificaţi, cu date, 
punctual. ..şi nu basme dar şi oameni, care au văzut Raiul şi 
Iadul şi nu arată deloc... plictisitoare... 

Mitologia e basme pentru copii creduli, ca şi Capra 
cu trei iezi... dar vieţile Sfinţilor si vederile lor dumnezeieşti, 

5 5 5 S 7 

extatice... sunt realitate mai presus de realitate, trăite doar de 
cei Sfinţi. 

5 

Ca să fiu mai actual: există probe ştiinţifice irefutabile 
ale existentei învierii morţilor, ale veşniciei, adică ale 

5 5 ' 5 ~ 

Raiului si ale Iadului. Trebuie numai să le citeşti si să le 

5 5 5 

crezi, după cum consimţi că a existat, din punct de vedere 
istoric, nu ştiu când, Nero sau Radu cel Frumos (am înţeles 
aluzia... şi ştiu şi mitologia din jurul său). 

Am ţinut să vă spun toate astea ca să vă incit la studiu 
(dv. fiind o fiinţă studioasă) şi vă pot direcţiona spre diverse 
studii, care explică Scriptura şi dă şi probe despre Rai, Iad, 
înviere, nemurirea sufletului, cum arată pe lumea cealaltă 
etc. 

Şi acum ajung la a 7-a întrebare, care e o propunere 
foarte generoasă şi creativă, după cum vă promiteam, care 
să ne ducă la dv. în suflet, si mai adânc. 

~ 5 

Vă rog să transformaţi un pasaj din viaţa dv., mai 
mult sau mai puţin diluat, romanţat, mistificat până la un 
anume grad... într-o nuvelă scurtă, într-o poveste, într-o 
scriere parabolică, aşa, pentru ca noi să înţelegem şi mai 
bine viaţa şi personalitatea dv. 

Nu trebuie să daţi date, nume, localităţi reale... ci doar 

5 ~ ~ 5 

să faceţi din pasajul dv. autobiografic o... lecţie pentru toţi. 



45 



- De data asta voi începe prin ceva urât, care mă 
şochează şi mă întristează cel mai tare când îl aud: legarea 
pedofiliei de homosexualitate. 

Oricine ştie că există bărbaţi care violează fetiţe, după 
cum există bărbaţi care violează băieţi. 

Şi dacă aruncăm o mică privire la jurnalele de ştiri, 
vedem că marea majoritate a pedofililor sunt pedofilii 
bărbaţi, care violează fetiţe şi, la distanţă, pe locul doi ca 
număr sunt pedofilii bărbaţi, care violează băieţi. 

Deci există pedofili normali (?) şi pedofilii 
homosexuali. Ăia „normali" sunt mai buni, oare? Pentru că, 
la o adică, procreează, sunt atraşi de sexul opus, chiar dacă 
sexul opus e mai tânăr cu 30 de ani. 

Dumneavoastră, celor care citiţi, vă produce mai 
multă scârbă numărul mic de pedofili „ homosexuali " decât 
numărul uriaş de pedofili „heterosexuali"? 

Mie îmi produc la fel de multă scârbă amândouă 
tagmele de pedofili. 

Şi, din păcate, în 2010, în România, deseori pedofilia 
bărbaţilor/bătrânilor, care violează fetiţe este scuzată sau se 
aruncă vina pe victimă - mai ales la ţară: că se îmbrăca 
fetiţa provocator, că pedofilul era beat, că nu ştia ce face, că 
nu era singurul etc, pe când tagma pedofililor 
„homosexuali" este demonizată: că ar trebui ucişi, torturaţi, 
etc. 

Din nou vreau să spun că, după părerea mea, a abuza 
o fetiţă, o copilă fără apărare, este la fel de îngrozitor cu a 
abuza un băieţel. Şi nu există nicio scuză pentru a forţa o 
copilă sau un copil fără discernământ să satisfacă pornirile 
rele ale unei bestii. 

Dar nu trebuie să îl mâniem pe Dumnezeu, cum aţi 
spune dumneavoastră, şi să ne facem că nu vedem pedofilia 
heterosexuală, care, de fapt, este principala problemă (ca 
număr), care afectează fetiţele românce de la sate. 

Vreţi dovezi că majoritatea pedofililor sunt 
heterosexuali? 

Iată-le: 

Peste 100 de copii şi adolescenţi din Iaşi au fost 
victime ale abuzurilor sexuale în 2006. 

Numărul agresiunilor sesizate la Poliţie este de trei ori 
mai mare decât în 2005, specialiştii vorbind despre un 
fenomen tot mai greu de controlat. 



46 



Din statisticile întocmite după studierea cazurilor s-a 
constatat, că foarte mulţi dintre agresori sunt tot minori şi că 
majoritatea victimelor sunt de sex feminin. 

Vulnerabilitatea cea mai mare este la sat . 

Iată şi statisticile ANPDC 54 în colaborare cu Poliţia 
Romană 55 , din 2008: 

„în urma centralizării informaţiilor de către 
Autoritatea Naţională Pentru Drepturile Copilului, a. 
rezultat că au fost abuzaţi sau exploataţi sexual 12 băieţi şi 
91 de fete" 56 . 

Vă amintiţi cazul celebrelor nunţi între minore de 9- 
10 ani cu bărbaţi de 25? Cazurile minorelor de 6, 11 şi 12 
ani lăsate însărcinate şi a avorturilor pe care au fost nevoite 
să le facă? 

Cazul fetiţei violată de tatăl ei? Cazul fetiţei violată şi 
ucisă de un vecin? Dar cazul fetiţei violată ani şi ani la rând 
de unchiul ei care o creştea? Cazul fetiţei folosită ca 
prostituată de tot satul, vă sună cunoscut? Cazul vărului 
incestuos, care şi-a violat verişoarele? 

Sau acestea sunt scuzabile, pentru că le-au comis 
„oameni" atraşi de sexul opus? 

Dar punem în balanţă şi multele reportaje despre 
cazul Darta 57 , cazul Doru Iuga 58 , şi cazul Treptow 59 din anii 
90, se vede cu ochiul liber că există un caz de pedofilie 
„homosexuală" la mai multe cazuri de pedofilie 
„heterosexuală". 

E echilibrat să se facă zeci de reportaje, talk-showuri, 
emisiuni, dezbateri, incitări la linşaj, ultra-mediatizări ale 
unui pedofil „homosexual", în timp ce problema pedofililor 
„heterosexuali" este menţionată discret, sau culmea - la 
ştiri, pe scurt, uneori omisă, sau mai rău - scuzată? 



53 A se vedea articolul: 

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/425286/Opt-minori-abuzati-sexual-in- 

fiecare-luna-/. 

ANDPC = Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. A se 
vedea saitul instituţiei: http://www.copii.ro/. 

55 A se vedea saitul instituţiei: http://www.igpr.ro/prima_pagina/index.aspx. 

56 Date cf. http://www.ziare.com/actual/eveniment/07-06-2008/romania-peste-100- 
de-copii-au-fost-abuzati-sexual-in-2008-349179. 

57 A se vedea: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/stilistul-marian-darta-audiat-in- 
cazul-pedofilie-in-lumea-mondena.html. 

58 Idem: http://www.cancan.ro/actualitate/reportaj/doru-iuga-si-cantaretul-fuego-au- 
fost-iubiti-26274.html. 

59 Idem: http://www.romlit.ro/treptele_lui_treptow. 



47 



Cine manipulează pe cine în acest caz, domnule 
Picioruş??? Şi mai bine spus, cine e adevăratul nostru 
duşmani 

Mă deranjează foarte tare să fiu legat de aceste bestii 
umane (pedofilii) şi cred că nu e important, dacă un pedofil 
a violat o fetiţă sau un băiat! Important e că trebuie să fie 
pedepsit. 

Pe de altă parte, heterosexualitatea, ca şi 
homosexualitatea, se petrec în cunoştinţă de cauză, între doi 
oameni majori, vaccinaţi, care ştiu de bine-de rău, în ce se 
bagă, şi deci relaţia lor nu are ce căuta în arena publică. Cel 
puţin asta ar trebui să fie regula demnităţii. 

Poate că, data viitoare, vă veţi gândi de două ori 
înainte să legaţi pedofilia numai de homosexualitate, pentru 
că, totuşi, faceţi o greşeală şi o mare nedreptate unor oameni 
şi aşa nedreptăţiţi! ! ! 

Şi judecaţi, dacă e bine să vă aruncaţi, în mod forţat, 
copiii într-o arenă de dezbateri, care nu este a lori 

Cât despre partea de ficţiune, prefer sa spun, din start, 
adevărul, deşi nu mai vreau să îmi amintesc, cum am 
deschis ochii la terapie intensivă. 

Tot ce vă pot spune e ce simţeam în acele momente: 
revoltă, furie, perplexitate, şoc, teamă, greaţă şi tristeţe. 

Până la urmă au rămas doar tristeţea şi urmele bătăii. 
Totul a pornit de la faptul că mergeam pe stradă alături de 
un băiat mai efeminat şi pe care am încercat să îl apăr, fără 
prea mare succes. 

Mai mult nu scriu, pentru că nu a trecut destul timp. 
Şi nu e ficţiune! E doar... o parte din viaţa mea. 

Pot doar să sper ca, pe viitor, să nu se mai întâmple 
nimănui aşa ceva. Şi dumneavoastră sunteţi printre cei care 
au puterea de a nu mai lăsa astfel de lucruri să se petreacă! 60 

- Domnule Răzvan, îmi pare rău pentru tratamentele 
nedrepte la care aţi fost supus de către bărbaţi heterosexuali 



60 Vă anexez aici trei file video importante din punctul meu de vedere. 
Prima filă reprezintă o discuţie neconveţională între părinţi şi copii: 
http://www.youtube.com/watch?v=SuOtcfVRHFA. 

A doua filă video e una memorială, în amintirea unui transsexual ucis în plină stradă: 
http://www.dailymotion.com/video/xlna21_cripple-starfish_music. 
A treia filă video e o campanie care atrage atenţia asupra situaţiei internaţionale a 
cuplurilor de acelaşi gen, şi a fost arătată parlamentarilor, care au decis scoterea 
articolului 200 din Codul Penal românesc. Aici avem varianta în limba italiană, 
pentru că nu am mai găsit-o pe cea în limba română: 
http://www.youtube.com/watch?v=aMvl3rh-XKE. 



48 



(presupun), după cum îmi pare rău pentru orice nedreptate, 
care se comite în faţa oricărui om slab şi neajutorat: vizavi 
de pruncii din pântece, de copii, de tineri, de adulţi, de 
bătrâni, de cei în stare terminală... 

Nedreptatea vizavi de viaţa lor atinge şi sufletul şi 
trupul lor... şi eu nu mă uit doar la trupul lor... 

Manipularea şi teroarea, sărăcia şi injustiţia întreţinute 
artificial, voit... sunt tot atâtea calamităţi, care ne 
demoralizează sau ne extermină. 

Mă bucur că vedeţi, totuşi, într-un preot şi un 
formator de opinie online un factor de decongestionare a 
situaţiilor conflictuale multiple. 

Şi, vă asigur, că nu împart violatorii în homosexuali şi 
heterosexuali... ci îi bag în aceeaşi oală şi nici nu ascund sub 
preş faptul, că numărul de criminali, de pedofili, de huligani, 
de virusati HIV, de toxicomani e...mult mai mare decât 

5 ' 

statistica oficială. 

însă, cu toate că nu vă aliniez nici cu pedofilul şi nici 
cu semidoctul, vă identific cu ceea ce, dv., mai întâi de 
toate, mi-aţi spus că sunteţi: homosexual. 

Pentru mine o astfel de legitimare {a fi gay) e una 
inadmisibilă, pentru că eu mă legitimez când mă întâlnesc 
cu cineva, ca fiind preot ortodox, doctor în Teologie, 
scriitor sau creator de online si nu: heterosexual, băutor de 

5 ~ 

bere, mâncător de plăcinte cu mere, scriitor la computer 
sau televizionist. 

Legitimarea dv. se referă la sex în primul rând, chiar 
dacă a fi gay include un mod de a vedea lucrurile, o cultură 
anume etc. Şi, dacă vă legitimaţi astfel, vă legitimaţi 
prost... pentru că vă legitimaţi doar cu sexul anal şi oral şi nu 
cu ceea ce sunteţi. 

5 

Veţi termina facultatea, poate veţi face şi o alta, veţi fi 
publicitar, veţi scrie o carte, mai multe, veţi avea o 
companie (să presupunem toate astea), însă legitimarea gay 
nu trebuie să stea scrisă pe fruntea dv., ci asta e o treabă de 
aşternutul dv., de cu cine vreţi să trăiţi. 

5 7 5 5 

Ceea ce enervează pe omul tradiţionalist ca mine nu e 
persoana dv., ci faptul că sunteţi ostentativi în a vă arăta 
alegerea sexuală. 

De aceea, pentru viitor, cred că şi heterosexualii şi 
homosexualii trebuie să accepte că existăm concomitent şi 
că tuşarea a ceea ce eşti din punct de vedere al 



49 



dormitorului... nu trebuie să mai interfereze cu munca 
noastră din fabrică, birou etc. 

Insă relaţia Bisericii Ortodoxe cu comunitatea gay ca 
atare şi cu fiecare în parte din această comunitate, va fi 
întotdeauna, la nivel dogmatic, canonic şi duhovnicesc, una 
de excludere, pentru că viaţa homosexualului este şi va fi 
văzută ca o viaţă vicioasă prin spectrul relaţiilor anale şi 
orale pe care le practică. 

Principial, Biserica Ortodoxă vede în homosexual un 
om căzut, bolnav sufleteşte, care se opune firescului său, 
acceptând, un mod de-a fi pe care Dumnezeu, Creatorul 
nostru, nu îl doreşte. 

~ 5 

Insă Biserica noastră nu exclude pe omul care renunţă 
la aceste păcate împotriva firii (sexul anal şi oral), ci se 
pocăieşte pentru viaţa sa dezastruoasă din punct de vedere 
duhovnicesc. 

însă, dacă nu acceptăm aceste păcate, pe care dv. le 
practicaţi (cum nu acceptăm şi alte zeci de păcate, tot 
nenorocite ca şi astea), nu ducem o campanie de anihilare a 
comunităţii gay sau a cultelor şi a religiilor din România sau 
oriunde, ci suntem deschişi dialogului. 

Că mai există şi de-ai noştri şi de-ai dv. cu apucături 
de inchizitori, nu negăm acest lucru. Insă, ceea ce facem noi 
amândoi acum, faptul că dialogăm frumos şi că acceptăm să 
ne spunem punctul de vedere, fără să ne dăm în cap, dacă 
unul nu e de acord cu celălalt, e adevăratul mod de discuţie, 
pe care un ortodox trebuie să îl aibă cu un gay, cu un 
mormon, cu un delincvent, cu un violator, cu un satanist, cu 
un yoghin, cu un ufolog. 

Şi acum, pentru că am ajuns aici, vă întreb, tot la fel 
de deschis ca si până acum: ce credeţi că ati lăsat si veţi lăsa 

5 A 5 5 5 5 

moştenire, dv., personal, lumii acesteia, la moartea dv.? Ce 
va rămâne valoros după dv.? 

- Sunt tânăr, sunt student, am simţul umorului, îmi 
place să ajut, îmi place să discut, să călătoresc şi îmi plac 
tinerii, nu tinerele. 

Asta nu înseamnă că, de fiecare dată când mă 
întâlnesc cu o persoană îi zic: „îmi pare bine de cunoştinţă, 
sunt gay". 

De obicei încep cu numele. 



50 



în plus, vă mai spun un lucru: 99% dintre oameni, 
atunci când cunosc o persoană, se gândesc că au de a face cu 
cineva heterosexual. Adică nici prin cap nu le trece că 
persoana cu care dau noroc ar putea fi gay. Asta ţine de 
modul cum ne privim pe noi înşine şi de cum ne percepem 
cultural. 

Dacă modelul prezentat la TV, în ziare, în cărţi, în 
filme, pe blocuri şi la radio, în şcoli şi facultăţi, în legi şi în 
emisiuni, peste tot ... 

Dacă acest model este doar heterosexual (cum a fost 
până foarte de curând), atunci fiecare om, fie el gay sau 
hetero, va gândi, în mod automat: „suntem o societate 
heterosexuală, deci acest om din faţa mea sigur e 
heterosexual". 

Dar nu e întotdeauna adevărat acest lucru! 

De aceea poate că, uneori, mai este nevoie şi să îţi 
asumi identitatea, pentru a nu ţi-o pierde într-o mare de 
hetero sexualitate. Şi pentru a atrage atenţia, când cineva îţi 
încalcă demnitatea umană sau, mai rău, când discriminarea 
este instituţionalizată. Adică în momentul când legea vine 
în sprijinul homofobului. 

Să fim sinceri! Nici homosexualilor nu le place să se 
expună unor palme ale societăţii (că momentan asta 
primim). 

Dar, ca nişte oameni inteligenţi, din ce în ce mai mulţi 
dintre noi înţeleg, că fără această expunere un pic forţată şi 
ostentativă ar fi mai rău: adică invizibilitate completă, 
ignoranţă şi pedepsirea comportamentului, când se întâmplă 
să fie descoperit. Cu asta nu putem fi de acord! 

Din fericire suntem în Europa, nu suntem în Orientul 
Mijlociu, unde să se omoare lumea cu pietre din diverse 
motive religioase. Am trecut de mult de Evul Mediu. 

Şi sper, ca şi noi, şi religia să urcăm încă o treaptă, nu 
să coborâm laparterl 

în concluzie, această supra-expunere compensează 
invizibilitatea precedentă şi încearcă să facă lumea să se 
obişnuiască cu ideea de homosexualitate, pentru ca, în cele 
din urmă, cu toţii să ne cunoaştem vecinii şi prietenii gay, să 
îi salutăm şi să mergem cu ei la un grătar. 

Definiţia unei lumi, nu normale, ci pur şi simplu mai 
corecte faţă de ea însăşi ar fi următoarea situaţie (pornind 
de la o campanie publicitara portugheză): 



51 



Doi adolescenţi merg ţinându-se de mână prin 
Cişmigiu, într-o zi rece de toamnă. Două bătrânele 
croşetează pe bancă. 

Una dintre ele exclamă surprinsă: 

„Vaaaaai!... Ai văzut, dragă?! Nu-mi vine să cred!"... 

Cealaltă răspunde: „Ce s-a întâmplat?!" 

„Cum să poarte mâneca scurtă pe frigul ăsta?!" 61 

Acum să luăm un exemplu din viaţa realăl 

Un cuplu de vârstnici, care se ţin de mână pe stradă... 
Lumea trece mai departe. Un cuplu de băieţi, care stau pe o 
bancă... Toată lumea se holbează. 

Cine e ostentativ? Cei care devorează „priveliştea", 
sau cel care îşi trăieşte viaţa? 

Cine face din homosexuali vedete, dacă nu 
prejudecăţile şi stereotipiile hetero sexualilor! 

Scopul pe termen lung al homosexualilor este dreptul 
la indiferenţă. 

Dacă homosexualii, într-adevăr, ar fi trataţi ca şi 
restul, dacă majoritatea s-ar comporta în mod obişnuit faţă 
de ei, dacă legea i-ar privi la fel, atunci nu ar mai avea de ce 
să existe o mişcare gay. Am fi doar noi şi ai noştri. 

In schimb, ce se întâmplă în realitate? 

Când eram copil, îmi plăcea să mă joc de-a mama şi 
de-a tata cu un prieten de bloc. îmi plăcea să mă joc şi cu 
maşinuţe, şi cu păpuşi. 

în şcoala generală, îmi plăcea să joc volei, nu fotbal. 
Când eram mic, eram prietenul cel mai bun al fetelor, 
rareori al băieţilor. 

Mă uitam înjur şi tot ce vedeam, în familie, pe stradă, 
la şcoală, peste tot vedeam veşnicul mesaj, auzeam veşnica 
poveste scrisă cu litere vizibile, de neon, pe ecranele din 
jurul meu: „EL + EA = LOVE". 

Cântecul asta se auzea pe posturile de muzică, 
refrenul continua la radio, imaginea te privea de pe coperta 
revistelor, desenele animate mergeau pe aceeaşi idee, 
vedetele vorbeau tot despre asta, piesele de teatru se 
terminau obligatoriu cu sărutul între prinţ şi prinţesă, chiar 
şi lecturile de la orele de română, deşi interesante în felul 
lor, tot „EL+EA = LOVE" spuneau în cele din urmă. 



61 Nu e o idee originală. Este o campanie publicitară creativă din Portugalia: 
http://www.youtube.com/watch?v=GafppzC20fE. 



52 



Şi mă gândeam că sunt singurul care e „aiurea". Mă 
gândeam cu groază că va trebui să îmi iau o soţie, pe care nu 
o voi putea iubi cu adevărat. Mă gândeam că, sigur, lumea o 
să îşi dea seama ca sunt diferit şi îmi era de pe atunci clar, 
că dacă lucrurile nu se schimbă, nu voi avea o viaţă prea 
uşoară. 

Mă gândeam că trebuie să mă auto-educ, să îmi placă 
fetele, în acelaşi fel în care îmi plăceau băieţii. Mă întrebam 
ce ar spune părinţii mei, dacă eu aş pupa un alt băiat pe 
obraz, cum mă puneau ei să le pup pe vecinele fete. 

Aşa mă gândeam la vremea aceea... Acum ştiu că alţi 
copii sau adolescenţi încearcă să se sinucidă, când îşi dau 
seama că nu sunt „normali". Mulţi reuşesc, alţii ajung în 
spitalele de psihiatrie cu depresii. 

După cum spuneam, nu aveam un model, nici măcar 
un indiciu, ca să îmi dau seama că există şi alţii ca mine. 

Credeţi că e uşor să creşti într-o astfel de lume, în 
care te simţi extraterestrul 

Anii au trecut, am crescut... Viaţa a căpătat alt ritm şi 
au început să apară unele indicii că nu sunt singur, a apărut 
internetul, şi am început să înţeleg mai bine cine sunt şi ce 
vreau. 

Pe urmă a fost scânteia. Unul dintre prietenii din 
copilărie, de la bloc, s-a transformat, pe tăcute, mai mult din 
priviri, în primul meu prieten. Ne plăcea să stăm unul cu 
altul. Eram nedespărţiţi. Şi mereu inventam motive să stăm 
unul cu altul. 

La un moment dat ne-am închis într-un garaj 
prefăcându-ne că ne jucăm şi ne-am sărutat. 

Era primul sărut adevărat. In acel moment am fost în 
sfârşit sigur pe mine şi fericit. 

Ca o coincidenţă a sorţii, chiar în acele săptămâni se 
discuta deschis, pentru prima oară, despre homosexualitate, 
despre primul marş gay. Băsescu zicea că „fiecare o face 
cum îi place" 62 . 

Primarul bordurilor 63 nu vroia să permită marşul, în 
ciuda faptului că faxul primăriei şi căsuţa poştală au fost 
blocate timp de 2 săptămâni cu mii de mesaje de susţinere 
venite din toată lumea civilizată, cu toate că se pregăteau 



62 în 2004, când câştigă pentru prima dată alegerile prezidenţiale. ..Problema 
comunităţii gay a fost subiect de discuţie în campania sa electorală. 

63 Adriean Videanu. 



53 



proteste în faţa ambasadelor României din Uniunea 
Europeană şi SUA. 

Auzisem la BBC că homosexualii români erau 
hotărâţi să iasă în stradă orice ar fi. Foamea de bani din 
presă, neprofesionalismul, neştiinţa şi manipulările 
extremiştilor creaseră o atmosferă de război civil. Deja 
taberele erau definite: homosexualii versus restul. 

Lucrurile începuseră să dea în clocot. Atunci am 
simţit că mai bine mor decât să stau în casă, când toţi 
băieţii aveau să iasă în stradă şi să strige. 

Şi, deşi nu aveam vârsta necesară pentru a participa la 
marş, deşi habar nu aveam cum o să ne primească ceilalţi, 
deşi unii pe stradă spuneau ca nu se mai ţine în Piaţa Unirii 
sau că nu se mai ţine deloc, deşi primeam primele 
ameninţări, deşi nici nu ştiam exact ce se întâmplă la un 
marş gay, vroiam, simţeam, intuiam că acolo trebuie să 
ajung. 

L-am convins cu chiu cu vai pe Alex şi încă o 
prietenă, ca să meargă împreună cu mine, i-am dat cu o 
săptămâna înainte, tot ei, drapelul meu şi o pancartă. 

Am spus că mă duc să îmi reprezint liceul dar, de 
fapt, i-am lăsat baltă, am ocolit şi m-am dus fix în Piaţa 
Unirii, la parada gay, cu o şapcă şi ochelari de soare mari 
cât faţa, cu drapelul şi cu cartonul pe care scrisesem cu 
carioca: „EL + EL = LOVE". 

Nu îmi venea să cred: pentru prima oară extraterestrii 
români şi prietenii lor s-au unit şi au ieşit în stradă. Eram 
aşa de fericit, încât nu auzeam nici huiduielile, nici răsunetul 
şi scânteile petardelor, nici ţipetele poliţiştilor, nici vuietul 
mulţimii, nici sfaturile organizatorilor, nici nu îi vedeam 
prea bine pe cei din jurul meu şi nici nu realizam în ce 
pericol eram cu toţii. 

Cu o mână fluturam steagul, de gât aveam agăţat 
cartonul, îl ţineam timid pe Alex de mână, iar Andreea era 
foarte mândră de noi şi ne lua de după umeri când pe unul, 
când pe altul, ba chiar se lua la ceartă cu trecătorii care 
înjurau. 

Când m-am văzut în mijlocul acelei mulţimi colorate 
de oameni, când am văzut că putem să mergem pe stradă, 
când vedeam atâţia adolescenţi ca şi mine, am fost atât de 
copleşit, încât am început să plâng. Şi nu, nu fac chestia asta 
des! 



54 



Dar nu plângeam de tristeţe, ci plângeam de bucurie. 
Nu ştiu cum s-a văzut, din afară, poate credeţi că exagerez, 
dar în timp ce mergeam înapoi spre casă, ne spuneam între 
noi că ceva de genul asta au simţit şi cei care s-au dus în 
Piaţa Revoluţiei în decembrie 1989. Eram copii, ce vreţi! 

Aşa că, dacă tot vorbim despre ostentativ, vă propun 
un joc. Vă voi arăta 16 poze inofensive. Şi pe urmă trageţi 
dumneavoastră nişte concluzii... 

Vă voi spune atât: unele poze sunt de la Liberty 
Parade, o paradă hetero, care se petrece de 12 ani pe 
litoralul românesc, cu 30.000 de participanţi şi zeci de mii, 
iar altele de la un gayfest din Occident. 

O singură poză este de la Gay Festul românesc. Oare 
care poze sunt făcute unde? 

1 





55 






56 




7 




57 



8 





58 



10 




11 




12 




59 



13 




14 




15 




60 



16 




17 




61 



Răspunsuri: pozele 1, 4, 6, 7, 9, 10, 14, 15 sunt făcute 
la LIBERTY PARADE, pe litoralul românesc, un spectacol 
care atrage anual zeci de mii de turişti pe litoral, care vin să 
urmărească parada şi concertele. 

O paradă unde bărbaţi şi femei deghizaţi sau pe 
jumătate goi se urcă în camioane, se săruta, ţopăie, 
dansează, strigă se bucură. 

Lumea de pe margine aplaudă şi chiuie, părinţii ies cu 
copiii în braţe la balcoanele hotelurilor ca să le arate parada. 

Pozele 2, 3, 8, 1 1, 12, 13, 16, 17 sunt făcute la un Gay 
Fest dintr-un oraş mare din vest. 

Oamenii se comportă asemănător ca la Liberty 
Parade. Părinţii şi copiii ies să privească parada, să facă 
poze, toată lumea se bucură şi nu e nevoie de poliţie. 

Poza 5 este singura poză făcută la Gay Festul 
bucureştean, cu tema Gay: de la Decebal şi Traian incoace. 

Acum voi răspunde la ultima şi poate cea mai 
importantă întrebare din interviul dv. 

Nu am de unde să ştiu ce voi lăsa după moartea mea, 
dar ştiu sigur că soarele va continua să răsară şi după ce nu 
voi mai fi. 

Ştiu că metroul va continua să funcţioneze. Ştiu că 
vor mai fi alegeri. Ştiu că vor mai fi greve sau marşuri. Ştiu 
că vor mai fi concerte. Ştiu că vor mai fi dezbateri. Ştiu că 
vor mai fi răsturnări de situaţie. 

Sper să rămân în memoria prietenilor. Sper să rămân 
în memoria familiei, sper să las o moştenire materială, dar 
sper şi că cei care m-au cunoscut vor zâmbi atunci, când îşi 
vor aduce aminte de mine. 

Sper ca viitorul să aducă o creştere a producţiei de 
orez, voaluri, prăjituri cu frişca şi smochinguri... şi o scădere 
a celor care sunt „ai nimănui". 

Ştiu ca, într-un fel sau altul, lumea va continua să 
existe. Viaţa nu se va opri niciodată. 

Şi pentru că ştiu că toate acestea se vor întâmpla, 
aproape sigur, voi muri cu sufletul împăcat. 



62 



On 1 1 /Ol / 2010 at 3:56 PM Pr. Gab ne! Sad: Editează 

Frumoasa idee, ma înscriu si eu! 



Asta daca autorul, dar si cititorii considera ca ar putea fi 
interesant un interviu cu un preot păcătos si plictisitor ca mine. 



Aştept răspunsul sfinţiei voastre. 
Sărut mana! Domnul cu noi! 
#■#### îVotes 



On 1 1 /Ol / 2010 at 9:05 PM Pr. Dori n Said: Editează 

Da!.. 



u 



Puţin mai târziu vă trimit formatul cărţii... şi prima întrebare, 
părinte Gabriel! 

Se pare. că îl înlocuiţi pe d-1 Bogdan Stârceanu, care. s-a îngrozit 
de la prima întrebare.. .şi s-a făcut că nu a înţeles formularea! 

Sper să nu daţi bir cu fugiţii ca el ! 
***** 1 Votes 



63 



11 ianuarie 2010, 21. 28... 15 ianuarie 2010, 12. 45 
Cu Părintele Masterand Gabriel Militaru 



- Vă mulţumesc, Părinte Gabriel, pentru că aţi 
acceptat ideea cărţii... şi a interviului de faţă. Şi încep, în 
mod brutal, poate, prin a vă întreba: sunteţi un preot pietist 
sau unul raţionalist! Adică vă conduceţi mai mult după 
inimă sau după minte? 

- Cu multă plăcere, Părinte Dorin. Şi eu va 
mulţumesc pentru onoarea făcută. Dacă ar fi să răspund 
foarte scurt şi rapid la întrebarea Sfinţiei voastre, aş spune 
că nu sunt nici într-un fel şi nici în celălalt, adică nici 
raţionalist în sensul strict şi nici pietist, sau, paradoxal, sunt 
puţin din amândouă. 

Cred că un creştin, şi cu atât mai mult un preot, 
trebuie şi doreşte să-L iubească pe Dumnezeu şi să se 
apropie neîncetat de El. 

Dar pentru această trebuie, mai întâi, să-L cunoască 
pe Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu a fiecăruia dintre noi 
este o cunoaştere tainică, adâncă, personală, intimă a lui 
Dumnezeu şi ţelul fundamental al creştinului. 

Şi atunci, mă gândesc, că nu poate exista creştin, care 
are o relaţie exclusiv bazată pe raţionalitate cu Dumnezeu 
sau, dimpotrivă, unul care doar simte profund fără să 
cunoască, să experimenteze. 

Aşa încât eu, pentru că m-aţi întrebat despre mine, 
încerc să-L cunosc pe Dumnezeu şi să mă apropii de El cât 
mai mult pentru a-L iubi mai mult, şi, invers, doresc să-L 
simt în sufletul meu şi să-L iubesc mult pe Dumnezeu, 
tocmai fiindcă sunt conştient că astfel îl voi cunoaşte mai 
profund şi mai bine. 

De aceea am afirmat că, de fapt, nici eu şi nici 
altcineva nu poate fi exclusiv raţional sau exclusiv 
sentimentalist în relaţie cu Dumnezeu, ci cele două sunt 
complementare şi absolut necesare în creşterea, în progresul 
duhovnicesc al creştinului. 

Dacă scopul rugăciunii isihaste este pogorârea minţii 
în inimă, asta înseamnă că raţionalitatea se topeşte lin şi 
tainic în sentiment şi se contopeşte cu el sau că raţiunea 
smerită înaintea măreţiei dumnezeieşti se coboară şi se 



64 



uneşte cu iubirea în singurul loc unde îl poate slăvi cu 
adevărat pe Cel necuprins, şi unde însuşi Cel nemărginit 
doreşte să sălăşluiască: în inimă. 

Cel ce doreşte să pătrundă adâncurile tainice ale 
Dumnezeirii exclusiv pe cale raţională va sfârşi iremediabil 
în mândrie, în trufie, în rigiditate, în răceală, în întuneric. 

Dar nici cel care doreşte să ajungă la Dumnezeu doar 
pe calea sentimentelor, excluzând cunoaşterea raţională, nu 
va ajunge departe, căci va sfârşi într-o pseudo-cunoaştere a 
lui Dumnezeu, haotică şi vagă. In ambele situaţii rezultatul 
este îndepărtarea de Dumnezeu. 

Deci, raţiunea şi sentimentul, mintea şi inimă, 
împreună, nu separat, îl conduc pe omul sincer şi smerit 
aproape de Dumnezeu şi izvorăsc în sufletul lui credinţă, 
nădejde şi iubire. 

- Şi, totuşi, dacă cineva ar veni şi v-ar spune: Ştiţi, 
Părinte Gabriel, dumneavoastră puneţi mai mult fotografii 
pe blogul dv. , vă plac widgeturile, vă plac lucrurile nu de 
multă fineţe... şi, de aceea, cred că sunteţi pietist, în sensul 
rău al cuvântului, iar de sublinierea raţională a credinţei vă 
ocupaţi mai puţin, cum aţi contracara o asemenea opinie? 

Adică, v-ar spune în rezumat: Nu sunteţi în stare să 
vă explicaţi credinţa şi de aceea... daţi numai mostre 
necomentate, ca fotografiile de la pelerinajele dv. la 
Mănăstiri sau ca melodiile de pe You Tube. 

E un comentariu răutăcios... sau are şi o urmă de 
adevăr în el? 

- Aş spune numai că această persoană nu a reuşit să 
mă înţeleagă şi să mă cunoască încă... 

Eu am dat şi dau răspunsuri, pe măsura priceperii 
mele, desigur, la întrebările duhovniceşti ori existenţiale ale 
credincioşilor, în diferite situaţii şi locuri. 

Inclusiv la nivel on-line. Dar, menirea mea nu este să 
„explic" credinţa, ci să o propovăduiesc! 

Credinţa a fost explicată de însuşi Hristos, apoi de 
Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Ea trebuie doar urmată 
şi împlinită. 

Am primit multe întrebări de-a lungul timpului, multe 
dintre ele despre probleme, care şi astăzi preocupă pe mulţi, 



64 A se vedea blogul său: http://prgabriel.wordpress.com/. 



65 



precum: ecumenismul, cipurile, ereticii, homosexualitatea, 
incinerarea etc. 

Şi, la majoritatea, am răspuns urmând învăţătura 
oficială a Bisericii şi evitând părerile sau opiniile 
personale, pe care le consider nepotrivite, din multe puncte 
de vedere, în Ortodoxie. 

Mai mult, am preferat, în majoritatea cazurilor, să 
trimit răspunsurile direct celor care mi le-au solicitat, şi nu 
să mă exprim foarte des public. 

Consider că aşa este mai bine şi că sunt alţii mult mai 
pricepuţi să o facă public. Asta nu înseamnă însă că nu am 
abordat şi public unele probleme de interes major. 

Dar, dacă, de fapt, întrebarea dvs., se referă la faptul 
că nu am reuşit să public mult mai multe articole teologice 
pe teme de doctrină, morală sau cult, deşi formaţia mea de 
teolog este una sistematică, aceasta se datorează faptului că, 
spre marele meu regret, am foarte puţin timp pentru a mă 
ocupa de blog, pentru a scrie sau a crea. Am şi eu câteva 
proiecte, dar... toate la timpul lor. 

însă, ori de câte ori mă aflu undeva unde este ceva 
frumos, plăcut si interesant de văzut sau cunoscut, imediat 
imortalizez, culeg şi împărtăşesc şi celorlalţi. 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea 
mâinilor lui o vesteşte tăria". Şi aceasta este o formă de 
propovaduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Sper ca, în viitor, 
să pot face mult mai multe lucruri bune şi frumoase. 

Chiar şi aşa, am satisfacţia că am putut bucura până 
acum, cu bloguleţul meu, un destul de important număr de 
creştini, dovada multele e-mail-uri primite, ceea ce pentru 
mine este o realizare personală importantă. 

- Am înţeles: vă bucuraţi de ceea ce ati realizat... în 

5 5 5 

ciuda faptului că nu aveţi timp prea mult!... 

Insă ceva mi-a atras atenţia... în răspunsul Sfinţiei 
voastre: am evitat părerile personale. ..şi am răspuns cu 
învăţătura oficială a Bisericii... 

Insă ce înseamnă să ai părere personală! Şi, 
deopotrivă, ce înseamnă să crezi... în învăţătura oficială a 
Bisericii? Unde e cuprinsă această credinţă oficială a 
Bisericii Ortodoxe şi de ce vă e teamă de... părerile 
personalei Ce v-ar putea face. ..învăţăturile personalei 



66 



- Da, am obţinut mici realizări, în ciuda lipsei de timp 
pentru a mă ocupa mai mult de blog. 

Tocmai fiindcă îmi cunosc bine limitele şi neputinţa, 
Părinte Dorin, micile reuşite, pe care le obţin cu ajutorul 
Domnului, mă bucură enorm. Există persoane mult mai 
pricepute şi mai înţelepte decât mine, care obţin rezultate 
mult mai importante. Fiecare după puterea şi priceperea 
lui... 

Părerile personale?!... Eu, ca şi Sfinţia voastră, sunt 
slujitor. Slujitor al lui Hristos! „Părerile mele" sunt 
„părerile" Stăpânului Meu. 

Toţi oamenii au libertatea de a crede şi de a alege 
liber. Eu mi-am manifestat-o în momentul în care am 
acceptat cu bucurie şi recunoştinţă Ortodoxia, credinţa 
părinţilor mei. 

Apoi, când am devenit preot, mi-am spus pentru 
totdeauna „părerea personală". „Părerea mea" este 
învăţătura Bisericii Ortodoxe, lăsată de Hristos Sfinţilor 
Apostoli şi cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. 

Aşa încât orice fel de „părere" exprimată de mine 
trebuie să se încadreze în învăţătura Bisericii. 

Există teologi, gânditori profunzi, care, de-a lungul 
vremurilor, şi-au permis „semeţii" abrupte pe teren 
doctrinar, uzitând foarte des de „părerile personale". Şi aici 
cred că distanţa între îndrăzneala erudiţiei şi mândrie este 
foarte mică. Iar mândria duce la pieire... 

Sigur că este necesar să se „cerceteze Scripturile", să 
fie alcătuite opere teologice de valoare... Dar aici părerile 
personale pot fi, fie fără o importanţă prea mare faţă de 
minunatul tezaur al învăţăturii ortodoxe, fie chiar un pericol 
de a cădea şi a te abate de la doctrina ortodoxă. 

Şi nu de puţine ori chiar aşa s-a întâmplat. Una este a 
extrage sevă din scrierile sacre ale Ortodoxiei şi alta a 
inova, a adăuga sau a scoate ceva din învăţătura Bisericii. 

Eu nu am o învăţătură „a mea", ci încerc să o urmez 
pe cea a lui Hristos. Dacă mi se cere „părerea" într-o 
anumită situaţie, „părerea mea" e părerea lui Hristos. 

Şi... nu cred că se poate vorbi de o „teamă", atâta timp 
cât părerea ta este cea a lui Hristos. Iar dacă părerea ta nu 
este a lui Hristos, atunci, da, este o mare teamă: că te poţi 
îndepărta de El şi că-L poţi pierde. 

Altă teamă nu este justificată şi nici nu trebuie să îl 
caracterizeze pe un bun creştin. 



67 



- Părinte Gabriel, vreau să fiu mult prea sincer cu dv., 
cum poate nu a fost nimeni, mai înainte ca să mergem mai 
departe. Dialogul real e un dialog onest, pentru ca să fie un 
dialog mântuitor, îndreptător la nivel personal. 

Sfinţia voastră faceţi prea puţin la nivel online, pe 
blogul dv. şi în viaţa dv. personală, în materie de 
aprofundare teologică, culturală etc. pentru că simţiţi că nu 
puteţi mai mult. ..şi mxpentru că nu aveţi timp. 

Un om care gândeşte profund... şi care a scris toată 
viaţa... nu are probleme nici cu scrisul, nici cu timpul şi nici 
cu gânditul... pentru că e mereu un gând, o rugăciune, o 
exprimare, o mână întinsă altora şi întotdeauna ştie să 
valorifice timpul, chiar şi când nu-1 are din belşug... 

Nu puteţi mai mult pentru că acesta sunteţi. Ca să vrei 
trebuie să poţi... nu doar să crezi că poţi. Iar demersul dv. 
online e unul mimetic şi nu profund personal, fapt pentru 
care nu are relevantă dacă e să vorbim de: creaţie online 
autentică. 

Noi suntem amândoi slujitori ai aceleiaşi Biserici, a 
singurei Biserici a lui Dumnezeu (cum subliniez 
adesea). ..depinde însă cum şi de ce. 

Dar, dacă modul în care trăiesc şi pentru ce sunt 
preot le trăim personal, le trăim acasă, le trăim în noi, le 
trăim la Biserică, oriunde... şi doar noi putem să spunem, în 
mod franc, adevărul nostru... totuşi vorbele, creaţia noastră, 
modul în care ieşim spre alţii ne deconspiră...şi cred că îmi 
daţi dreptate. 

Dv., ca şi mine, sunteţi preot.. .Numai că eu, privindu- 
vă creaţia online, modul în care abordaţi o problemă sau 
alta, ca unul dintre cititori spun asta (făcând abstracţie de 
faptul că ne cunoaştem întru câtva, incipient...)... nu mi-aţi 
dat deloc senzaţia că gândiţi cu mintea proprie credinţa 
noastră în articolele Sfinţiei voastre, că v-aţi impropriat-o la 
modul că a devenit una cu modul dv. de-a fi, ci am avut 
sentimentul, că.. .repetaţi formule deja învăţate. 

Şi că sunteţi un pietist cu formule auzite, mai mult sau 
mai puţin urechist, şi nu aprofundate personal, adică un om 
mai mult sentimentalist decât cu o acurateţe a gândirii, cu o 
logică interioară a ideilor, pe ici pe colo cu o dorinţă de 
altfel, de mai mult... dar care nu iesiti deloc dintr-un cerc 

~ 5 5 

strâmt... pentru că nu cred că v-aţi convertit în mod real la 
dreapta credinţă, că, de la un anumit moment, v-aţi 
schimbat, în mod fundamental, modul de a fi. 



68 



Teama Sfinţiei voastre de a fi personal vine din aceea 
că nu sunteţi un om personal, cu o gândire şi o experienţă 
teologică proprie. Reticenţa faţă de gândire şi faţă de studii 
aprofundate e profundă şi gravă, pentru că nu aveţi sol sub 
picioare şi, pe aceasta, o răspândiţi şi altora... deşi nu vă 
place (este evident acest lucru... şi e un lucru bun) nivelul dv. 
foarte scăzut. 

Mi-a plăcut, de când v-am cunoscut, modul în care 
încercaţi să-i înţelegi pe alţii sau să fiţi amiabil. Aceste două 
atuuri vă fac să nu fiţi extremist, ca mulţi alţii la nivel 

5 ~ 5 5 

online, însă extremismul dv. e subcutanat, e sub piele, 
pentru că îşi are rădăcina într-o bună părere despre ceea ce 
credeţi că ati înţeles din teologia si viata Bisericii. 

5 5 5 O 5 5 

Dacă as mai trăi 3000 de ani de aici încolo si as mai 

5 5 5 

face 300 de doctorate în 100 de ştiinţe ale lumii... niciodată, 

5 5 7 

dar niciodată nu aş îndrăzi să spun că părerea mea e 
părerea lui Hristos. Adică faptul, că eu mi-am însuşit atât 
de bine învăţătura lui Hristos. ..de sunt un fel de mic Hristos, 

5 ' 

pe pământ, care face totul ca El. 

Aşa crede şi pontiful roman: între mintea lui şi mintea 
lui Hristos nu vede nicio diferenţă. 

5 

Orgoliul de a spune acest lucru, la Sfinţia voastră, că 
acţionaţi, gândiţi, vă comportaţi, sfătuiţi, aşa cum spune 
Biserica şi cum spune Hristos, pentru că ştiţi nişte lucruri pe 
de rost, îl pun pe seama unui infantilism inexplicabil sau, 
mai degrabă, a unei inapetenţe de exprimare. 

Asta se întâmplă, de obicei, cu absolvenţii de 
Facultate de Teologie, care confundă Teologia Dogmatică 
cu manualul de Dogmatică sau înţelegerea Scripturii cu 
literalismul sau cu colaţionarea a diverse explicaţii 
patristice. 

Mai pe scurt, Sfinţia voastră mă veţi convinge că 
înţelegeţi, măcar 3 % un subiect teologic, în profunzimile 
sale, dacă, despre o dogmă, o carte, un Sfânt, îmi veţi scrie 
măcar 300 de pagini de lucruri înţelese de dv., singur, pe 
textele ca atare. 

Smerenia, dragă Părinte Gabriel, vine când faci prea 
multe ca să fie puţine. ..şi ţi se pare că nu ai făcut nimic. Şi 
de acolo, de la glasul smereniei tale de 1%, cu transpiraţie 
maximă... nu veţi mai spune niciodată că ştiţi ce a spus 
Hristos sau ce au spus Sfinţii... ci, că acestea, pe care le-aţi 
aflat, după multă trudă, sunt cele pe care Dumnezeu vi le-a 
dăruit, vi le-a dezăvăluit ca să le cunoaşteţi, pe măsura dv. 



69 



Nu, până acum aveţi citiri frugale, repezite, multe 
neştiinţe capitale şi nevoie de credinţă reală, autentică... şi nu 
de frazeologie! 

Uneori, când aţi fost jovial cu mine, relaxat, aţi fost 
dv. înşivă.. .Numai că acel Gabriel jovial cu mine. ..era un 
Gabriel de lume, oarecare, fără culoare religioasă. 

Dacă (mai) pot fi credibil, Părinte Gabriel, în 
momentul când ati deveni ortodox real, din care să emane 
har şi logică duhovnicească, m-aş prinde... şi v-aş zâmbi 
bucuros. ..şi uşurat în acelaşi timp. 

Şi, după acest moment de sinceritate dictat de către 
conştiinţa mea, vă pun o întrebare, prin care vă puteţi 
disculpa... cu probe. 

Cum arată, pe dinăuntru, din punctul de vedere al 
experienţei duhovniceşti a Sfinţiei voastre convertirea unui 
om la dreapta credinţă şi care sunt semnalmentele din care 
putem observa această schimbare? 

Dacă cu dv. ea s-a petrecut... puteţi să daţi detalii, 
nu?!... 65 



65 în data de 15 ianuarie 2010, am primit de la Părintele Gabriel, în locul răspunsului 
la întrebare, următoarea scrisoare: 

„Eu înţelesesem că această carte la nivel online se adresează credincioşilor, cititori ai 

blogului dvs., şi nicidecum că este o modalitate de a umili şi a vă manifesta 

superioritatea, mândria şi aroganţa faţă de alţii. 

Am sesizat din primele întrebări că doriţi să mă luaţi tare şi să mă umiliţi, dar, ca un 

om educat şi civilizat, am răspuns cât am putut de frumos şi la subiect. 

Dar, ca să nu vă dau prilejul să păcătuiţi în continuare, chiar dacă încă nu 

conştientizaţi asta, o să mă retrag şi n-o să vă mai răspund la nicio întrebare. 

Vă doresc succes în continuare, să vă dea Dumnezeu puterea să luminaţi şi în 

continuare, cu erudiţia dvs., pe cât mai mulţi credincioşi şi să îi conduceţi la 

mântuire ! 

Pr. Gabriel". 

în aceeaşi zi, i-am răspuns Părintelui Gabriel Militam: 

„Părinte Gabriel, 

dorinţa mea a fost şi este aceea de a dialoga cu dv., ca şi cu ceilalţi trei împreună- 

scriitori ai acestei cărţi, numai că, cu dv., potrivit statutului de Părinte duhovnic pe 

care îl aveţi şi de slujitor al Bisericii, am ales să vorbesc lucruri mai speciale. 

Adică vorbesc cu fiecare particularizat. ..şi cui i s-a dat mai mult, mai mult i se cere... 

Dialogul presupune adevărul celor două părţi. Adevărul meu a fost spus. Adevărul 

Sfinţiei voastre poate fi spus, după întrebarea mea, şi cititorii aleg ce să creadă. 

Da, cititorii cărţii noastre (eu nu vă exclud din carte), credincioşi sau nu, vor observa 

răspunsurile. ..şi, din răspunsuri. ..vor intui persoanele care le-au scris. 

De asemenea vor citi şi întrebările mele. ..şi tot ei vor trage concluzii, potrivit cu 

înţelegerea fiecăruia. 

Dacă o întrebare a mea vă pare cum vă pare, dv. vă puteţi spune punctul de vedere în 

porţiunea dv. de text, şi puteţi arăta, demonstra, sublinia, pe câte pagini doriţi, că eu 

nu am dreptate. ..şi mă ajutaţi să va văd într-o altă lumina, aşa cum vă vedeţi dv. 



70 




On 1 Z/01/2010 at 3*5 PM Rorti Serbai Said: Editează 

Frumoasa idee, 



In cursul zilei de astăzi ve expediez si eu CV-ul meu, cu toate ca 
exista material „electronic" strâns pe aceasta platforma (post- 
ula comentarii) cat sa umpleri o biblioteca. 



O si buna! 

ititititit iVotes 



On 1 2/01/2010 at 5:37 PM Pr. Dorin Said: Editează 

Mulţumim frumos, domnule Florin pentru intenţie şi 
pentru încrederea dv. pe care. o investiţi în noi! 

Sunteţi al treilea convorbitor al meu şi veţi primi cartea, în 
aceasta seară, în formatul de acum, ca şi ceilalţi doi, pentru a 
ne răspunde la întrebări. 

Vă dorim numai bine! 

##### iVotes 



De aceea, comentariul meu de dinainte de întrebare (prea sincer.. .se pare), poate fi 

complet anulat de către dv., dacă ne prezentaţi, mie şi cititorilor, modul convertirii 

dv. şi modul vieţuirii dv. duhovniceşti, pe de o parte, pentru a spune că eu nu am 

dreptate şi pentru a-mi arată că trebuie să vă văd mult mai profund iar, pe de altă 

parte, pentru a folosi pe cei care vă citesc. 

Aseară v-am spus să nu va grăbiţi. ..Şi, se pare, că v-aţi grăbit... Interviul cu dv. avea 

multe lucruri frumoase, ca şi ale celorlalţi... 

Eu vă aştept reconversia la gânduri mai bune. ..şi nu accept că puteţi fi laş, că puteţi 

da bir cu figiţii, când e vorba să spuneţi cine sunteţi şi ce credeţi despre dv. şi despre 

orice lucru de pe lume. 

Niciodată întrebarea nu e răutăcioasă... dacă răspunsul este inteligent. 

Va aştept cu mărturia dv. despre experienţa convertirii personale şi cu primii paşi în 

viaţa în Hristos.. .pentru ca să spulberaţi negativismul (dacă aşa îl vedeţi) întrebării şi 

al remarcelor mele. 



Vă doresc numai bine amândurora! 



71 



12 ianuarie 2010, ora 17. 41. ..20 ianuarie 2010, 17. 37 



Cu D-l Florin Şerban, Inspector de Asigurări 

- Vă mulţumim frumos, domnule Florin Serban, 
pentru modul constant în care v-aţi manifestat în 
comunitatea noastră de cititori, de când ne-ati cunoscut. Am 
apreciat din prima acest lucru... şi acum, cu mult mai mult, 
ţinând cont de faptul că aţi acceptat acest interviu. 

De aceea, prima întrebare pe care v-o adresez se 
referă la comunicare... şi, totodată, la oameni. Cât de 
importantă e în munca dv. raportarea la oamenii Ce sunt 
oamenii.. .din punctul de vedere al jobului dv.? 

- Comunicarea verbală sau non verbală între oameni 
este vitală indiferent de domeniul de activitate al acestora. 
Atunci când apar erorile de comunicare, atunci apar şi 
problemele. 

Orice firmă care se respectă şi îşi respectă clienţii are 
în componenţa ei un departament special creat pentru 
perfecţionarea comunicării. 

De ce oare acceptă o firmă să investească bani într-un 
astfel de departament ?!... 

Simplu: pentru că aduce profit! O comunicare mai 
bună, mai aplicată din partea angajaţilor dezvoltă idei noi, 
reformatoare, asimilate peste cele vechi la fel ca un bulgăre 
de zăpadă în rostogolire, (până la ce nivel se va ajunge cu 
bulgărele, apropo de discuţia de mai sus, nu ştim), care tinde 
spre perfecţiune. 

Din păcate însă observ şi eu, cu tristeţe, că în zadar 
cunoştinţele noastre sunt în perpetuă expansiune, dacă ele au 
un caracter mai mult distructiv decât constructiv. Si mă refer 
la arme biologice, boli create artificial, războaie nucleare şi 
alte nenorociri, care se află la o apăsare de buton distanţă de 
noi. 

Referitor la oameni, din perspectiva brokerului de 
asigurări, pot spune că oamenii sunt deosebit de preţioşi, 
deoarece reprezintă materia primă cu care lucrez, spre 
deosebire de strungar, care ia bucata de fier şi o modelează, 
în mod spectaculos, transformând-o în produs finit, bun de 
comercializat. 



72 



Eu iau omul, comunic cu el, încerc să descopăr 
riscurile la care bunurile îi sunt expuse iar, la final, îi vând 
un vis, îi vând ceva ce nu poate fi palpabil pe loc, 
asigurarea, că dacă vreunul din acele riscuri se va produce, 
atunci el sau moştenitorii lui vor fi despăgubiţi cu o anumită 
sumă de bani. 

Incertitudinea producerii riscului asigurat atrage după 
sine incertitudinea beneficierii de visul tocmai cumpărat dar, 
totodată, acel vis îi conferă linişte şi încredere în viitor. 

însă, la fel că în exemplu de mai sus 66 , cu folosirea 
negativă a cunoştinţelor şi aici, în domeniul asigurărilor, 
goana după îmbogăţire rapidă şi-a făcut loc generând 
sabotori în ambele tabere, atât în rândul oamenilor asiguraţi, 
cât şi în rândul asigurătorilor. 

- în concluzie, dv. vindeţi viitor... sm asiguraţi un 
viitor celor care, din cauza unui cataclism, şi-ar pierde casa 
sau maşina. Lucraţi cu viitorul... dar cu viitorul oamenilor, 

5 5 Z> 

care v-au oferit încrederea lor. 

Din acest punct de vedere, cum vedeţi viitorul 
românilor, pe termen scurt (2010) sau mai lung? Vor respira 
mai firesc, cu mai multă încredere în viată sau vor fi si mai 

~ 55 

nefericiţi, si mai trişti la fată? 

5 1 5 5 5 

- Prognozând viitorul românilor pe termen scurt sau 
lung, strict legat de segmentul asigurărilor, din punct de 
vedere al ultimelor modificări aduse cadrului legislativ (şi 
voi reveni puţin mai jos asupra lor) eu cred că anul 2010 
este un an de cotitură pozitivă în ceea ce priveşte viitorul 
românilor, mai puţin pe termen scurt, însă semnificativă pe 
termen lung: 

1) O prima măsură adoptată a fost introducerea 
obligativităţii asigurării locuinţelor pentru trei riscuri 
fundamentale: 

a) CUTREMUR, 

b) INUNDAŢII NATURALE, 

c) ALUNECĂRI DE TEREN. 

Ştim că tot ce este obligatoriu este aspru taxat de 
vocea poporului, însă gândiţi-va la consecinţe. 



66 Se referă la interviul altui colaborator. Şi aceasta, pentru că fiecare dintre 
convorbitorii mei au văzut, pe parcursul scrierii cărţii, ceea ce au scris şi ceilalţi 
coparticipanţi. Fiecare autor şi-a scris fragmentul său de răspuns. 



73 



Vedem la televizor, în fiecare an, oameni disperaţi, 
rămaşi fâră agoniseala de-o viaţă, din cauza producerii a cel 
puţin unuia dintre cele 3 riscuri enumerate mai sus. 

Dintre aceştia nici măcar 1 % nu cred că au 
economiile necesare pentru a începe viaţă de la zero şi a-şi 
reconstrui gospodăria, de aceea apelează la stat, iar statul 
ridica neputincios din umeri. 

Dacă statul român a ajuns să plătească pensiile şi 
ajutoarele sociale din împrumuturi externe e limpede că nu 
este capabil să suporte nici costurile de reconstrucţie a 
caselor celor sinistraţi. 

Aici îşi face simţită prezenţa această lege care, trebuie 
să recunosc, este departe de a fi perfectă însă, cu siguranţă, 
este necesară. 

Asigurătorii colectează primele de asigurare (costul 
asigurării) de la toţi românii, le gestionează independent de 
bugetul de stat (investiţii pe diverse pieţe de capital 
generatoare de profit etc.) şi le injectează, înapoi, în 
economie, exact atunci şi acolo unde este nevoie urgentă de 
ele, într-o situaţie catastrofică ca cea de mai sus. 

Veţi spune: de ce să plătesc eu pentru necazul 
altuia? I ....Păi pentru că aşa este omeneşte, să fim prudenţi, 
să ne gândim la viitor şi să ne întrajutorăm la nevoie, nu să 
facem chetă ad-hoc în biserici sau prin campanii media 
(aşteptând ajutor de la Gigi Becali) atunci când s-a produs, 
deja, catastrofa. 

Românii, din păcate, şi-au pierdut cultul banului 
economisit pentru zile negre. Cât despre cultul asigurării ce 
să mai vorbesc: nu l-au avut niciodată. Iar când încerci să le 
explici avantajele sunt reticenţi sau, chiar mai rău, sunt 
revoltaţi. 

2) A doua şi ultima măsură adoptată anul trecut 67 , la 
care voi face referiri (pentru a nu bloca discuţia pe un singur 
subiect), este cea a diferenţierii costului de asigurare 
obligatorie auto (RCA) în funcţie de daunalitatea şoferului 
(de câte accidente a provocat din vina să în anii precedenţi). 

Nu este corect ca un şofer, care circulă haotic şi 
provoacă accidente, să cumpere asigurarea la acelaşi preţ cu 
acela care circulă prudent şi nu provoacă accidente. 

Asigurarea, aşa cum am văzut mai sus, este un fond la 
care participăm toţi, dar de care beneficiem doar unii dintre 
noi, în funcţie de cum avem „norocul". 



67 în anul 2009. 



74 



Dacă în cazul catastrofelor naturale eram de acord să 
suportăm toţi cheltuielile, în mod egal, deoarece producerea 
acestora nu depinde de noi, în cazul accidentelor auto 
lucrurile se schimbă, pentru că ele depind, în cea mai mare 
măsură, de voinţa noastră. 

Cauza principală a producerii accidentelor, după cum 
ne relatează poliţia rutieră în fiecare zi, este viteză excesivă, 
alcoolul şi neatenţia. 

Dezaprob întru totul un astfel de comportament în 
trafic şi aş fi de acord nu doar cu triplarea costului 
asigurării ci şi cu suspendarea definitivă a permisului de 
conducere în cazul acelora, care provoacă accidente rutiere 
soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. 

- Domnule Florin, cred că aţi fost foarte convingător 
în pledoaria dv. vizavi de nevoia de asigurare (de locuinţă 
sau artefacte personale) pentru clipe de cumpănă, 
nedorite... bineînţeles, de către nimeni. 

Şi în această pledoarie punctuală a dv., 
responsabilitatea factorului uman este definitorie. Ca 
membru al societăţii trebuie să fii prevăzător şi, în acelaşi 
timp, responsabil pentru urmările faptelor tale, a cuvintelor 
tale, a gesturilor tale. 

Eşti prevăzător tocmai pentru că vrei să ai o anume 
calitate a vieţii şi jobul dv., în esenţă, se ocupă cu calitatea 
vieţii... înainte. ..şi.. .după momente dramatice la nivel social, 
ca cele provocate ieri sau alaltăieri de cutremurul devastator 
din Haiti . 

Insă, ca să ai această responsabilitate la nivel 
personal, care angajează şi viaţa altora (că am vorbit de 
traficul haotic produs de către oameni... iresponsabili), 
trebuie să ai un mod de viaţă responsabil, să te înscrii într-o 
tradiţie, într-o credinţă şi o cultură a responsabilităţii. 

Majoritatea românilor sunt creştini ortodocşi, dar nu 
toţi au o grijă vie, reală, vizibilă nici pentru viaţa semenilor 
lor şi nici pentru ţara pe care o locuiesc. 

Unde credeţi dv. că există buba, carenţa noastră în 
ceea ce priveşte responsabilitatea pentru viaţa noastră, a 
semenilor noştri şi a mediului ambiant? De ce preferăm să 
nu ne gestionăm bine prezentul şi viitorul personal (ca să nu 
privim mai departe), dacă, pe de altă parte, fiecare dintre noi 



A se vedea: http://www.realitatea.net/dezastru-in-haiti-dupa-un-cutremur-de- 
magnitudine-7--sute-de-cladiri-daramate-si-mii-de-morti_695194.html. 



75 



suntem atinşi, când ni se spune, că trăim bezmetic, fără o 
logică anume? 

- Buba cred că îşi are originile în lene şi în cei şapte 
ani de-acasă. Ne este lene să facem un lucru bun, pentru că 
este mult mai greu de realizat decât unul rău şi nu avem 
chef să fim responsabili, că doar este democraţie şi fiecare 
face ce vrea. 

Astfel de indivizi denaturaţi, plini de tupeu nu cred că 
se simţ nici măcar atinşi, când li se spune că trăiesc 
bezmetic ci, dimpotrivă, sunt aroganţi, cinici şi total 
indiferenţi. 

îi vedem, în general, pe sticlă, făcând rating şi 
lăudându-se cu stilul lor de viaţă dragilor telespectatori 
„gură-căsca", îi vedem în mijloacele de transport în comun, 
scuipând seminţe, îi vedem pe şoselele României provocând 
accidente rutiere. 

Sloganul post-revoluţionar: „Aţi prostit poporul cu 
televizorul" nu s-a schimbat cu nimic în ultimii 20 de ani. 

O mare parte din vină cred că o poartă şi media, din 
ce în ce mai avidă de senzaţional, care promovează 
comportamentele deviante, lăsând să se înţeleagă că toţi 
românii sunt o apa şi-un pământ, contribuind astfel la o 
prostire în masă, la o pierdere a respectului de sine şi a 
respectului faţă de ceilalţi. 

Constat cu bucurie că această prostire în masă se 
resimte mai puţin în mediul rural, la ţară, la modul frumos 
cântată de Tudor Gheorghe: Ţara, Ţara Mea. 

Oamenii îşi ocupă timpul cu treburile gospodăreşti şi 
preferă canalul cu muzică populară în locul celui cu manele, 
canalul religios în locul celui de teleshoping, prezenţa la 
Sfântă Liturghie în locul trândăvelii. 

Poate şi datorită densităţii populaţiei pe metru pătrat, 
net inferioară celei de la oraş, ţăranul român este mai viu 
sufleteşte decât orăşeanul, mai aplecat spre cele sfinte şi mai 
atent la tot ceea ce îl incojoară. 

La ţara încă se spune celor în etate, cu care te 
întâlneşti: Sarut-măna! sau: Ziua bună!, chiar dacă nu îi 
cunoşti personal, încă cele mai reprezentative personalităţi, 
apreciate şi de urmat, ca exemple ale locului, sunt preotul şi 
primarul. 

încă există respect pentru tradiţiile moştenite din 
moşi-strămoşi, iar pervertirea acestora, chiar dacă a început 



76 



să-şi facă simţită prezenţa în rândul tinerei generaţii, 
înaintează cu paşi mult mai anevoioşi decât la oraş. 

Aud tot mai des vorbindu-se de o lipsă a modelelor 
morale în rândul tinerilor. Aşa o fi! Poate că generaţia asta 
are o astfel de carenţă. 

Nu se nasc genii în fiecare zi dar, totuşi, pe care reper 
moral ai nevoie să-1 vezi, pentru a şti că trebuie să saluţi, să 
vorbeşti respectos, să nu furi, să nu minţi, să mături în jurul 
tău, să te îmbraci civilizat, să nu te destrăbălezi, prostituezi, 
droghezi etc, etc, etc.?! De niciunul! 

Ai nevoie doar de o elementară educaţie primită de la 
părinţi, menită să cultive în tine spiritul civic şi bunul simţ. 

Poate tocmai de aceea, mulţi dintre noi am fost 
sensibilizaţi de unul dintre candidaţii la preşedinţie, care s-a 
axat în campanie pe temă bunului simţ şi pe necesitatea 
implementării acestuia în toate acţiunile întreprinse de către 
noi. 

Fără bun simţ, educaţie, respect, tradiţie, este 
imposibil să trăim civilizat şi să ne putem bucură de o 
calitate a vieţii superioară celei prezente. 

Am mai spus-o şi altă data, o spun şi acum, suntem 
singurii răspunzători pentru tot răul care ni se întâmplă şi tot 
singurii în măsură să-1 îndreptăm. 

- în concluzie, deficitul nostru de responsabilitate stă 
într-o eliminare din noi a minimului de respect faţă de alţii 
şi, implicit, faţă de noi, şi a uitării moralei sociale, a bunului 
simt. 

5 

Şi mă bucur, domnule Florin, că gândiţi acest lucru şi 
că observaţi discrepanţa dintre oraş şi sat în materie de 
mimare de noi comportamente, pe care o vedem şi noi şi 
mulţi alţii si care e o realitate de facto. 

5 5 5 

Insă vreau să mă întorc spre dv. şi mai pronunţat şi să 
vă întreb despre cum arătaţi în viaţa dv. personală... şi, mai 
ales, să vă rog ne descrieţi un moment de viaţă, în care dv. 
ati înţeles lucruri fundamentale, demne de aflat si de către 

5 5 ~ 5 

alţii. 

- Sunt o persoană căreia nu-i plac reflectoarele 
aplecate asupra sa, de aceea vă voi răspunde ceva mai scurt. 

Toate situaţiile, experienţele, ideile de moment sau 
principiile descrise mai sus fac parte din viaţa mea 
personală. 



77 



Cu toate că suntem fiinţe duale, formate din trup şi 
suflet, viaţa, din păcate, este una singură, cea personală. 

Cred că tocmai acesta se constituie în lucrul 
fundamental, demn de aflat şi de către alţi: a recunoaşte cu 
sinceritate cum ai fost în trecut, cum eşti în prezent şi cum 
ţi-ai propus să fi în viitor. 

Dacă ne-am asuma, fără ezitare, propria noastră 
identitate, propriul nostru temperament, propriul nostru 
caracter, am asista la mai puţine situaţii penibile, de genul 
cărora în care suntem prinşi cu cioară vopsită. 

Sunt de părere că Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare 
cu anumite calităţi şi, în acelaşi timp, ne-a dat liber arbitru 
pentru a ne folosi sau nu de ele. 

De aceea nu toţi putem cânta la pian, scrie cărţi sau 
înota profesionist. Putem cocheta cu multe dintre ele, fără 
însă a le desăvârşi. 



78 



Epilog 



Cartea de faţă de interviuri e cartea celor 10 zile (10 - 
20 ianuarie 2010) şi a celor 5 oameni: unul întreabă şi 4 
răspund. 

întrebările mele au plecat prin email şi răspunsurile s- 
au întors tot pe-acolo. 

Nimeni nu a forţat pe nimeni să răspundă, ci fiecare a 
scris când a vrut...asumându-şi însă răspunsurile. 

Fiecare şi-a scris partea lui cum a dorit, corectura, 
punerea în pagină, unele note de subsol şi referinţele de 
subsol, care elucidează anumite aspecte sau nume inserate în 
carte ne aparţin. 

Când am scris articolul publicitar, al potenţialului 
proiect al cărţii-interviu am subliniat faptul că e invitat 
oricine să participe. Nu am pus oprelişti, nu am întors 
spatele nimănui, nu am renunţat la nimeni. 

Iar cei care au consimţit participării la formarea cărţii 
şi au răspuns ca atare au fost co-scriitori surpriză, nefiind 
nimic aranjat, stabilit de mai înainte, lucru care nu s-a 
petrecut nici în timpul scrierii cărţii. 

Nu am avut niciun plan prestabilit şi, implicit, nici 
întrebări contrafăcute. Am întrebat ceea ce am simţit că 
trebuie să întreb, atunci, în momentul punerii întrebărilor. 

Interviurile ca atare arată şi cine sunt participanţii la 
dialog şi ce pot, dar şi limitele lor. Limite reale sau 
autocenzurări. 

In mod evident, cel mai determinat co-autor al cărţii a 

~ 5 

fost domnul Răzvan, care şi-a pledat cauza în pofida 
întrebărilor si remarcelor mele dure si ne-a dar o lecţie 

5 5 5 

importantă de civilitate şi de dialog, iar decepţia mea, 
probabil şi a dv., a constat în faptul, că dialogul a devenit 
imposibil cu părintele Gabriel Militaru. 

Domnul Bogdan Stârceanu, primul entuziast al 
proiectului cărţii, ca şi anterior, în cadrul Colocviului 
internaţional al comentariului decent (15 septembrie- 15 
octombrie 2007) 69 , cât şi domnul Florin Şerban, recent 



69 A se vedea partea întâia a discuţiilor: http://bastrix.wordpress.com/colocviul- 
international-al-comentariului-decent-15-sept-15-oct-2007/ şi partea a doua: 
http://bastrix.wordpress.com/colocviul-international-al-comentariului-decent-15- 
sept- 1 5-oct-2007/colocviul-international-al-comentariului -decent- 1 5-sept- 1 5-oct- 
2007-xiv-xvi/. 



79 



prieten al proiectului nostru online, ne-au împărtăşit din 
experienţa şi munca dumnealor pe cât au dorit, fapt 
îmbucurător. 

Concluzia importantă a proiectului nostru comun e 
aceea că, la nivel online se pot face lucruri foarte valoroase, 
dacă oamenii îşi asumă valorile şi crezurile personale, dacă 
vorbesc despre ei la modul profund dialogic. 

Dialogul înseamnă adevărul tău, spus în mod franc, 
acceptând totodată, din partea convorbitorului tău, adevărul 
lui, fără să abdici de la starea dialogică. 

Şi numesc stare dialogică întreaga ta persoană, cu 
toate experienţele, achiziţiile ei experenţiale de tot felul, 
care doreşte să se spună pe sine în faţa altuia, altora. 

Faptul că dintre cei 2500-3000 cititori zilnici, direcţi 
ai platformei Teologie pentru azi doar 4 inşi au vrut să 
discute cu noi, despre ei, despre ei şi experienţa lor arată, pe 
de o parte, un mare curaj şi, în acelaşi timp, o mare 
responsabilitate. 

Poate că mesajul proiectului de faţă e acesta: avem 
nevoie, la nivel online, de mai mult curaj responsabil, adică 
care să îşi asume identitatea în mod dialogic, creator, 
revoluţionar în bine. 



80 



Teologie pentru azi 



Cartea de faţă este o ediţie exclusiv 

online gratuită şi e proprietatea 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. 



Ea nu poate fi tipărită şi 
comercializată. 




Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 



Teologie pentru azi 

Toate drepturile rezervate